Este precizarea făcută de Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, după expunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache la conferinţa „Cities of Tomorrow” (Oraşele Viitorului, conform traducerii organizatorilor), organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană şi agenţia de presă Mediafax din data de 28 mai.

Diamantul României din „Laser Valley”

Am ales special să ajung prin ricoşeu la prezentarea făcută de Preşedintele CJI nu pentru că ar fi fost „ o ridicare la fileu”, ci pentru că politicianul de la Iaşi cunoaşte foarte bine valoarea proiectului de la Măgurele,  demarat în perioada în care era ministru al educaţiei, 2007-2008. 

În faţa Primului Ministru, Victor Ponta, a Primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a Ambasadorului Germaniei la Bucureşti şi a reprezentanţilor unor importante societăţi private din Germania şi Franţa, a unor primari din oraşe mari ale Germaniei şi României, Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache a expus proiectul  celui mai puternic laser din lume care a început să se construiască la Măgurele. Premieră în Europa, datorită fondurilor de coeziune puse la dispoziţie numai pentru cercetare şi având un impact ulterior deosebit. Preşedintele CJI nu a exagerat cu nimic afirmând că „România are de curând un diamant la Măgurele, în Ilfov, în apropierea Bucureştiului şi foarte aproape de Dunăre cel mai puternic laser din lume, în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP). Toată lumea aşteaptă de la acest laser o poveste de succes, un succes de care depinde forţa românească de a utiliza fondurile. În perioada 2007-2013, fondurile de coeziune au fost în valoare de 160 milioane euro iar în perioada 2014-2020 sunt disponibili alţi 180 milioane euro. De aceea, nu trebuie să pierdem şansa în 2014-2020.” 

Parafrazând denumirea  zonei sudice a oraşului american San Francisco, Silicon Valley, metaforă a concentrării afacerilor din zona high tech (tehnologia înaltă), Marian Petrache a precizat auditoriului că putem vorbi în Ilfov despre o “Laser Valley”, adică o Vale a Laserului unde, la finalul lucrărilor, sunt aşteptaţi peste 2.000 de cercetori români şi străini care vor trebui să muncească, să locuiască şi să-şi petreacă timpul liber la Măgurele. Polul de competitivitate în valoare de un miliard de euro care se naşte la Măgurele, spune Preşedintele CJI, va însemna o infrastructură la graniţa între ştiinţă şi tehnologie, va radia către construcţia de locuinţe şi, prin unicitatea lui, va avea un impact deosebit asupra unei zone întinse. Ce se poate dezvolta la Măgurele este ceva extraordinar şi am propus Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici să găsim un proiect integrat de atragere de fonduri şi nu pe axe. Proiectul integrat este de mult mai mare ajutor pentru că vom putea ţine pe loc rezultatele cercetării”, a precizat Marian Petrache.

Moara Vlăsiei – un loc interesant şi pentru Bucureşti, şi pentru Ilfov

Pentru că nu se mai poate menţine aproape nicio graniţă între Bucureşti şi Ilfov, Primarului general şi Preşedintelui CJI le-au fost adresate întrebări referitoare la colaborarea dintre cei doi.

Astfel că, Sorin Oprescu a amintit de autostrada urbană şi construirea celui de-al 3-lea inel de circulaţie care a început din zona de nord a Ilfovului cu 19,75 km construiţi care unesc autostrăzile A1 cu A2 şi A3. Primarul general a adăugat că urmează construirea altor 21 de km în zona de sud, timp în care inelul median al Capitalei se completează prin lucrări pentru a deveni fluent. Primarul Sorin Oprescu a vorbit şi despre necesitatea construirii a două incineratoare de deşeuri în colaborare cu judeţul Ilfov, unul pe fonduri europene şi altul printr-un parteneriat public-privat.

„Nu putem trăi fără Bucureşti, după cum nici Bucureştiul nu poate trăi fără Ilfov”, a declarat Marian Petrache. Preşedintele CJI a spus că, paradoxal, judeţul Ilfov nu are parcuri industriale asemenea altor judeţe ale ţării, dar că poate avea un mare parc de distracţie.

„Moara Vlăsiei este din acest punct de vedere o oportunitate datorită ieşirii la autostradă şi a terenului care există acolo.  Am propus Primarului General să mute Circul sau Grădina Zoologică la Moara Vlăsiei şi, ulterior zona să devină un mare parc de distracţie pentru că din Bucureşti, pe autostradă se ajunge în 7-8 minute, maximum 10”.

Şi acum, trebuie să mărturisesc că, fără a fi discutat vreodată cu Preşedintele CJI, în noiembrie 2012 când am scris despre Moara Vlăsiei, iar primarul Andrei Filip ne-a condus la cartierul tineretului, din faţa caselor de acolo ne uitam către autostradă şi analizam în bătaia unui vânt tăios oportunităţile Morii Vlăsiei şi ce s-ar putea realiza acolo. Am «căzut» pe aceeaşi idee şi coincidenţa este îmbucurătoare pentru Ilfov.

În fine, conferinţa “Ora­­şele Viitorului” a durat o zi întreagă în care opor­tunităţile economice ale României au fost larg expuse şi din care am aflat idei interesante. De asemenea, invitaţii germani şi-au expus obiectul de activitate şi modalităţile prin care au contribuit la dezvoltarea unor oraşe ca Stuttgart, Műnchen sau Dortmund. 

În urmă, dar nu la urmă, România a fost un fel de candidată la un măritiş economic, doar că, spre deosebire de ani în urmă, România a făcut progrese considerabile şi a devenit o oportunitate reală şi matură pentru investitorii străini.