Comuna Dascălu. Duminică, 27 septembrie, la Creața a fost sărbătoare mare. Încă de la primele ore ale zilei, oamenii au început să vină spre biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pentru a fi martori la un moment rar în viața unei localități: târnosirea lăcașului de cult care are în spate aproape două sute de ani de istorie. Printre credincioși s-au aflat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, primarul comunei Dascălu, Manea Mugurel Costin și multe autorități locale.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 824

Povestea acestui lăcaș începe în urmă cu aproape două veacuri. Biserica din Creața a fost construită în anul 1839, de Pavel Cămineagul Ștefănescu, cunoscut în epocă sub rangul de căminar, și a fost restaurată în 1887. De atunci au trecut aproape două sute de ani. Timpul și-a lăsat însă urmele, iar între 2013 și 2015, din cauza degradării avansate, biserica a fost închisă. Au urmat ani în care vechiul lăcaș a rămas în așteptare. În 2020, la inițiativa
părintelui paroh David-Ioan Păun, au început lucrările de restaurare. Timp de șase ani s-a muncit pentru ca biserica să poată fi dăruită credincioșii spre închinare și rugăciune. A fost refăcută instalația electrică, tencuiala a fost restaurată, biserica a fost repictată în tehnica frescă de pictorul Ioan Tcaciuc, iar pardoseala, iconostasul și mobilierul bisericesc au fost înnoite. Duminică, toate acestea au ajuns în fața oamenilor, odată cu slujba de târnosire săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Biserica și-a păstrat hramul istoric, ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, și a primit un al doilea ocrotitor, pe Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea.
Biserica și-a deschis din nou ușile
Ziua a început cu Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Apoi, în mijlocul credincioșilor, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, a săvârșit slujba de târnosire. Curtea bisericii s-a umplut de oameni evlavioși. În jurul lăcașului
restaurat s-au întâlnit cei care cunoscuseră biserica înainte de lucrări cu cei care o vedeau acum în noul ei chip. Pentru cei mai în vârstă era un loc pe care îl știau de mult, iar pentru cei mai tineri, un lăcaș pe care îl cunoșteau mai ales din poveștile celor de acasă. După ani de muncă, biserica își primea din nou credincioșii.
La finalul slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre importanța rugăciunii și despre grija pentru bisericile satelor. ”Sfințirea acestei biserici ne cheamă să înmulțim rugăciunile pentru cei dragi din familiile noastre, pentru cei care au plecat în lumea veșniciei, dar și pentru cei vii, care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Toate bisericile satelor au nevoie de reparații, de îngrijiri și de aceea îi suntem recunoscători Primăriei Dascălu că este alături de preoți în lucrarea aceasta de a păstra și de a duce mai departe moștenirea aceasta a noastră, care este biserica satului”, a spus Preasfinția Sa. Ierarhul i-a felicitat pe cei care au contribuit la restaurare și a remarcat felul în care arată acum biserica și cimitirul din Creața, apreciind grija comunității pentru locurile sale. Totodată, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să meargă la Mănăstirea Pasărea și să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Elisabeta, noua ocrotitoare a bisericii din Creața.
”Nici nu îndrăzneam să visez la această zi”
Pentru părintele paroh David-Ioan Păun, ziua de 27 septembrie a venit după ani de turdă și după un drum pe care, atunci când a ajuns la Creața, nu și-l putea imagina în această formă. ”Trăim astăzi un moment de bucurie și de aleasă împlinire. Cu ani în urmă, nici nu îndrăzneam să visez la această zi. În urmă cu șapte ani, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mi-a acordat încrederea de a sluji aici, am găsit oameni buni, cu suflet și cu multă credință, dar o biserică într-o stare deosebit de gravă”, a spus părintele paroh. Părintele a vorbit despre munca făcută împreună cu enoriașii parohiei și despre ajutorul primit pe parcursul lucrărilor. ”Prin mila Bunului Dumnezeu am stăruit împreună cu mâna aceasta de oameni, am stăruit să punem început bun și, zic eu, din toate darurile acestea pe care Bunul Dumnezeu le-a revărsat asupra mea și asupra credincioșilor mei, cu smerenie, cred că îngăduie slujirea mea, mă binecuvintează”, a adăugat părintele paroh. Părintele David-Ioan Păun le-a mulțumit celor care i-au fost alături și în special Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul și Părintelui Protopop Cristian Burcea pentru sprijinul acordat. ”Preasfințite Părinte, ne-ați făcut o mare bucurie că ați venit astăzi în mijlocul nostru. De peste 40 de ani nu a mai slujit un ierarh în comună Sfânta și Arhiereasca Liturghie. Mulțumesc Părintelui Protopop pentru tot ajutorul acordat. Vă mulțumesc tuturor celor care ați pus suflet și mi-ați fost alături în fiecare clipă”, a mai spus părintele paroh.
Invitați de seamă, alături de credincioși
La eveniment a fost prezentă și prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, care a vorbit despre ziua de la Creața și despre numărul mare al celor veniți la slujbă. ”Cu bucurie am venit astăzi la biserica Creața, din Parohia Gagu, comuna Dascălu, unde am avut bucuria și liniștea de a asista la târnosirea bisericii de aici. Slujba a fost deosebită. Multă lume a avut
răbdare să asiste la cele două slujbe, prima de târnosire a bisericii, apoi cea de Liturghie”, a spus Simona Neculae. Prefectul județului Ilfov a vorbit și despre Sfinții Petru și Pavel, Sfânta Elisabeta și Sfântul Antim Ivireanul, evidențiind legătura acestuia din urmă cu zona Ilfovului și cu Mănăstirea Snagov. La rândul său, primarul comunei Dascălu, Manea Mugurel
Costin, a menționat schimbarea pe care restaurarea bisericii o aduce pentru comunitatea din Creața. ”Pentru satul Creața înseamnă foarte mult, pentru că aici nu se mai țineau slujbe. Acum totul este nou. S-a refăcut totul de la zero, respectând vechea arhitectură, păstrându-se cât mai mult din ceea ce a fost și refăcându-se biserica după modelul ei de odinioară”, a spus primarul comunei Dascălu.
”Să-L lăsăm pe Hristos să intre în corabia vieții noastre”
După slujba de târnosire, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de soborul de preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură a pornit de la Evanghelia despre chemarea primilor ucenici și pescuirea minunată. Ierarhul a vorbit despre oamenii care muncesc, încearcă, se străduiesc și ajung uneori să creadă că efortul lor nu a dat roade. ”Să-L lăsăm pe Hristos să intre în corabia vieții noastre – în familie, în muncă, în relațiile cu ceilalți, în încercările și neliniștile noastre. Atunci, chiar și osteneala care părea fără rod poate dobândi un sens nou, iar descurajarea se poate transforma în speranță”, a spus Preasfințitul Paisie Sinaitul. Cuvintele ierarhului au venit într-o zi în care rezultatul multor ani de trudă se afla chiar în fața oamenilor. Au fost ani cu lucrări, cheltuieli, răbdare și multe încercări, iar biserica restaurată a fost dovada că efortul celor implicați nu fusese în zadar. ”Nu rămâneți la suprafața vieții, nu vă bizuiți numai pe
propriile puteri și nu vă descurajați atunci când osteneala pare zadarnică”, a îndemnat ierarhul.
Un nou diacon, o inimă nouă care bate pentru credincioși
În aceeași zi, un alt moment important a avut loc. Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Mihail Comănoiu, care va sluji la Capela ”Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei” și ”Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, a Centrului de îngrijiri pentru vârstnici ”Perla Senior” din Snagov. Despre noul diacon, ierarhul a vorbit cu apreciere, evidențiind pregătirea sa și anii de studiu petrecuți la București, Geneva și Fribourg, în Elveția. Preasfințitul Paisie Sinaitul a scos în evidență dorința tânărului de a-și pune cunoștințele dobândite în slujba oamenilor și a Bisericii.
La final, munca celor care au contribuit la restaurarea bisericii de la Creața a fost recunoscută prin mai multe distincții acordate de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Părintele paroh David-Ioan Păun a primit rangul de iconom stavrofor. Ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost acordat lui Tudor Ionescu, Mugurel-Costin Manea, Pavel Tatcu, precum și familiei Carl Bob-Spiridon și Irina Magdalena De Man. Carmen-Florentina Olariu a primit Ordinul ”Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu”. Consiliul Local al Comunei Dascălu și Iulian – Viorel Constantin au primit Diploma omagială a Anului 2026 cu medalie. Consiliul parohial al Parohiei Gagu a primit Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Dimitrie cel Nou, iar Comitetul parohial, Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
Duminică, la Creața, s-au întâlnit astfel istoria unei biserici ridicate în 1839, munca începută în urmă cu șase ani și bucuria oamenilor care au venit să vadă rezultatul. O biserică veche de aproape două secole și-a schimbat chipul, iar după o lungă perioadă în care nu s-a mai putut sluji aici, ușile ei s-au deschis din nou. Pentru satul Creața, 27 septembrie 2026 va rămâne ziua în care vechea biserică a fost readusă la viață.
































