Un proiect de modificare a Statutului funcționarilor publici scoate prefecții, subprefecții și inspectorii guvernamentali din categoria funcționarilor publici, urmând ca aceștia să fie asumați politic.
Potrivit proiectului obținut de HotNews.ro, la art 118/2 se arată că ”funcțiile publice de prefect, subprefect și inspector guvernamental se desființează la 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi”.
Ce mai prevede inițiativa legislativă?
”Pe o perioadă de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi funcțiile de prefect, subprefect și inspector guvernamental sunt funcții publice din categoria înalților funcționari publici, iar regimul juridic aplicabil este cel prevăzut de prezenta lege pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici.
(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi înalților funcționari publici numiți definitiv la data intrării în vigoare a prezentei legi în funcțiile publice de prefect, subprefect și inspector guvernamental, li se aplică una dintre următoarele măsuri:
- a) mobilitate într-o funcție publică din categoria înalților funcționari publici;
- b) transfer într-o funcție publică din categoria funcțiilor publice de conducere sau execuție;
- c) mutare definitivă într-o funcție publică din categoria funcțiilor publice de conducere sau execuție;
- d) eliberarea din funcția publică în condițiile prevăzute la art.99 alin.(1) lit.b), la împlinirea termenului prevăzut la alin.(1), dacă nu a ocupat o altă funcție publică în condițiile prevăzute la lit.a) – c)”.
Proiectul de lege propune și că ”stabilirea funcțiilor publice specifice și echivalarea acestora cu funcțiile publice generale se realizează în termen de maximum 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În categoria funcțiilor publice specifice intră cele de auditor public, inspector vamal, manager public, arhitect șef.
Însă nu este clar ce încadrare vor avea aceștia și ce modificări vor fi operate în grilele de salarizare.
Demnitate publică
Modificarea legislativă este în concordanță cu o declarație făcută de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care spunea că „vorbim despre funcții de demnitate publică, adică secretar de stat și subsecretar de stat: prefectul – secretar de stat, subprefectul – subsecretar de stat”.
”Anul trecut, guvernul anterior a adoptat o strategie a funcției publice, în consens cu reprezentanții Comisiei Europene. Primul punct în această strategie se referă la prefect și subprefect – funcții de demnitate publică. Guvernul Grindeanu, prin programul de guvernare, a preluat elementele strategiei adoptate anul anterior și a instituit exact același element: prefect și subprefect – funcții de demnitate publică. În acest sens se va modifica Legea 188, cu statutul funcționarului public, Legea 340 – Legea prefectului. Vorbim despre funcții de demnitate publică, adică secretar de stat și subsecretar de stat: prefectul – secretar de stat, subprefectul – subsecretar de stat”, explica, potrivit Agerpres, Shhaideh.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 341