”LTCN” se mândrește cu distincțiile – ”Școală europeană” și ”Școală ambasador a Parlamentului European”
@ 41 de elevi sunt acum mai bine pregătiți profesional, gata să facă față competiției de pe piața muncii națională și europeană @ Deja au fost aprobate și alte proiecte care se vor dovedi, cu siguranță, un plus adus educației liceenilor de la ”Cezar Nicolau”
Mai e ceva care să nu se fi spus de bine despre singura ”Școală europeană” și una dintre cele două singure școli cu statut de ”Ambasador al Parlamentului European” din Ilfov? Da, ar mai fi multe de povestit despre un alt succes recent, acela produs de primul proiect Erasmus + KA1, VET din școală, ”Elevi în România – PROfesioniști în Europa: dezvoltarea competențelor practice pentru tranziția de la școală la locul de muncă”, cofinanțat de Comisia Europeană, aprobat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și derulat timp de 14 luni (între 1 septembrie 2016 și 31 octombrie 2017) de Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” din Brănești împreună cu partenerul internațional Tellus Education Group din Marea Britanie. Așadar, despre ”LTCN” este vorba, iar despre cum a ajuns această unitate școlară una de top, raportându-ne la numărul și calitatea proiectelor cu fonduri europene în care este implicată, am vorbit cu directoarea școlii, Marinela Culea, cea care își dorește pentru elevii săi: trecerea eficientă de la școală la viața activă, de la calificarea profesională pe care o deprind la liceu, prin experiența de muncă la agenți economici din diferite medii, la o piață a muncii competitivă la nivel național și, de ce nu, european.
Articol apărut în nr. 363 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Revenind la cel mai recent proiect Erasmus, ajuns aproape de final, Marilena Culea ne-a povestit despre obiectivele și derularea efectivă a activităților acestuia. Concret, două mobilități, fiecare cu o durată de câte 3 săptămâni, la familii gazdă din orașul britanic Plymouth, pentru 42 de elevi de la LTCN aflați în formare inițială pentru calificarea ”tehnician în activități economice”. ”Formabilii VET” pentru o carieră viitoare pe piața europeană a muncii au fost împărțiți pe două fluxuri de pregătire – 19 martie – 8 aprilie, 18 elevi de clasa a XI-a (an școlar 2016-2017) ciclul superior al liceului, filieră tehnologică, care s-au pregătit în modulul ”Instrumente de plată” și 18 iunie – 8 iulie, 24 de elevi de clasa a X-a (an școlar 2016-2017), ciclul inferior al liceului, filieră tehnologică, care s-au format în modulul ”Tranziția de la școală la locul de muncă – Birou de învățare”/”Lucru în echipă”. Concret, 41 de liceeni, însoțiți de profesori din liceu s-au pregătit profesional, fiecare câte 3 săptămâni, în Marea Britanie, 6 ore/zi, la Centrul Tellus și personal, fiecare în familia gazdă unde a fost cazat.
Au învățat, au muncit, s-au plimbat, au socializat, și-au perfecționat abilitățile de vorbire în limba engleză, și-au îmbogățit cultura și, întrebați la final, dacă s-ar întoace la Plymouth, nici unul dintre ei nu ar refuza oferta. Ba mai mult, când se aflau în Marea Britanie, după doar câteva zile de la sosire, mulți povesteau la școală despre ceea ce fac ”acasă”, adică la gazdele engleze. Cum am aflat asta? Aruncând un ochi pe ”blocnotes-ul jurnal” al Marinelei Culea, unde elevii i-au scris câteva impresii despre experiența pe care au trait-o ca participanți în acest proiect. ”A fost un real succes și m-a ajutat foarte mult în realizarea planului de școlarizare 2017-2018 pentru liceul nostru, atrăgând astfel mai mulți elevi. Spre exemplu, acum vorbim de cinci clase de a IX-a, așadar vorbim de vizibilitatea LTCN în comunitate”, ne-a spus directoarea liceului. Ar mai trebui să menționăm aici buget alocat în proiect fiecărui elev, de 2.474 de euro (din care 360 euro s-au alocat pentru transport, iar 2.114 euro a reprezentat sprijinul financiar individual din care s‑au plătit cazarea și masa la familiile gazdă, 1.810 euro, restul rămânând ca ”bani de buzunar” liceenilor).
Alte proiecte deja aprobate!
Marinela Culea ne-a prezentat succint alte două proiecte europene Erasmus + K1, VET, aprobate și pentru care urmează să se semneze contractele de finanțare. Este vorba de proiectul denumit ”Plasamente europene în medii concurențiale. Șanse sporite pe piața muncii”, în valoare de 144.734 de euro, în care LTCN este aplicant. Cu o durată de 14 luni, proiectul va începe pe 1 octombrie 2017 și, de această dată, mobilitățile vizează 4 categorii profesionale din liceu. Astfel, 16 elevi de clasa a XI-a (calificarea tehnician veterinar) se vor pregăti profesional, în condiții similare celor din Marea Britanie, în Cipru, alți 16 elevi de la școala profesională, anul III, calificarea mecanic auto, se vor pregăti în Spania, 16 elevi de la școala profesională, anul II, calificarea ospătar, se vor pregăti profesional în Portugalia, iar 16 elevi de clasa a X-a, calificarea tehnician în activități economice, se vor pregăti în Portugalia.
Al doilea proiect – ”Brâu în jurul Bucureștiului. Tranziția de la școală la viața activă prin eficientizarea stagiilor de practică în mobilitate transnațională” se realizează într‑un consorțiu format din 4 licee ilfovene. Aplicant este Colegiul Silvic ”Theodor Pietraru”, Brănești, iar partenerii sunt reprezentați de Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau”, Brănești, Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, Buftea și Liceul Tehnologic ”Pamfil Șeicaru”, Ciorogârla. Grupul țintă este format din 7 elevi de la Colegiul Silvic (calificarea tehnician în silvicultură), de la școala profesională, anul III, a liceului din Buftea (câte 7 elevi de la calificarea mecanic auto și 7 de la domeniul electric), 7 elevi de la Turism și alimentație/Ciorogârla, și, tot câte 7 elevi de la construcții/LTCN și 7 de la școala profesională a liceului ”Cezar Nicolau”, calificarea agricultură.
Despre aceste două proiecte vom reveni cu detalii la momentul începerii lor.