Un studiu realizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Orale, arată că 75% dintre micuții cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani au carii pe dinții temporari. În medie, trei sferturi dintre copii au carii netratate, iar 4% din numărul dinților afectați au fost extrași. În acest context, specialiștii atrag atenția părinților că neglijarea și netratarea dinților temporari poate avea consecințe asupra danturii definitive. De altfel, 4 din 10 copii sub 13 ani au deja carii pe dinții definitivi (care încep să apară la vârsta de 6 ani). “Leziunile carioase și anomaliile dento-maxilare rămân în continuare o problemă majoră de sănătate publică”, avertizează conf. dr. Adina Dumitrache, șefa Disciplinei de Sănătate Orală și Științe Comportamentale a Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF “Carol Davila”, București. Medicul mai atenționează asupra faptului că “sunt necesare, în continuare, eforturi susținute pentru tratarea cariilor, prevenirea apariției celor noi, inclusiv prin sigilări, încurajarea și educarea elevilor pentru o igienă orală corectă, folosirea produselor auxiliare pentru evitarea apariției cariilor în zone predispuse, precum și inițierea tratamentelor ortodontice precoce.”