Limitele impozabile şi normele de venit pentru persoanele fizice care obţin venituri din agricultură au fost modificate în Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor.
Modificări în sectorul vegetal
Potrivit Raportului transmis Comisiei de Buget Finanţe de către Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, vor fi impozitate şi veniturile din exploatarea păşunilor şi fâneţelor naturale, dar numai dacă nu sunt folosite pentru producţia de masă verde destinată furajării animalelor pentru care fermierul plăteşte impozit pe bază de norme de venit. Pentru a elimina dubla impozitare, acelaşi principiu va fi aplicat şi pentru terenurile cultivate cu graminee şi leguminoase.
Pentru legume în câmp şi legume în spaţii protejate, limitele neimpozabile vor crește la 1 ha (de la 0,5 ha, respectiv 0,2 ha, cât propunea Ministerul de Finanțe). Normele de venit ar putea să scadă la 2.326 lei/ha (de la 4.001 lei/ha) pentru legume în câmp şi la 5.117 lei/ha (de la 8.033 lei/ha), pentru legume în spaţii protejate.
Pentru leguminoase pentru boabe, limita neimpozabilă ar putea creşte la 2 ha (de la 1,5 ha).
Pentru via pe rod şi arbuşti fructiferi, limita neimpozabilă va fi de 1 ha, iar norma de venit va fi de 1.385 lei/ha.
Pentru plantaţiile cu pomi pe rod, norma de venit a fost redusă la 3.800 lei/ha, de la 4.709 lei/ha.
Pentru cartofi, norma de venit propusă este de 2.000 lei/ha pentru cartofii timpurii, respectiv 2.500 lei/ha pentru cartofi de toamnă (de la 3.488 lei/ha iniţial şi 2.900 lei/ha.
Modificări în sectorul zootehnic
În sectorul zootehnic, deputaţii au propus ca agricultorii persoane fizice care au peste 2 vaci să plătească impozit, iar norma de venit să fie 200 lei/cap (faţă de 453 lei/cap), peste 75 ovine şi caprine (de la 50 ovine şi 25 caprine, cât a fost propunerea Senatului) – 47 lei/cap (faţă de 65 lei/cap), peste 6 porci pentru îngrăşat – 56 lei/cap, peste 75 familii albine (faţă de 50 familii albine) – 40 lei/familie şi peste 200 păsări de curte (faţă de 100 păsări) – 3 lei/cap.
Comisia de Agricultură a mai propus şi ca data limită de depunere a declaraţiilor de venit să fie 25 iunie a fiecărui an fiscal (în loc de 25 mai), dar şi ca plata impozitului să fie efectuată într-o singură tranşă, până la 15 decembrie, inclusiv.