Unii vor ca lucrurile să se întâmple. Alţii şi-ar dori. Cei aleşi le fac să se întâmple
Domneşti. Cum poate să sune, numele ăsta! Mândru, boieresc, râvnit. A venit momentul – am promis – să vorbim despre locul şi ursita pământenilor de aici. Pe amândouă, generaţiile greu încercate le-au orânduit cu trudă, în vremuri – de multe ori – tragice. Şi vatra lor a rămas neclintită. De cât timp? De peste 424 de ani, atestaţi documentar. Veacurile petrecute sunt pagini ale Ilfovului din cartea Munteniei, “pre numele Domniei Sale – Ţara Românească”, cum zice frumos, cronicarul. Pentru asta, istoria lor e ca o năframă – simbol al tradiţei unirii destinelor, de la strămoşi. Au aşezat-o la icoane, i-au agăţat iasomie sau vâsc, au împodobit chipul miresei, au păstrat-o în cufere, pentru urmaşi. Iar noi, cei de azi, ţinem un capăt al firului de borangic din ţesătura preţioasă, moştenită de secole. Să-l depănăm.
Din om în om – generaţii – la DOMNEŞTI
Când scrii despre oameni e mai prudent să o faci după ce îi întâlnești în mai multe rânduri. Înțelegi mai bine lucrurile. Asta e și explicația imaginilor, din evenimente separate, dar apropiate în timp, la distanță de câteva zile.
Ce urmează, va fi o lecţie vie, combinată, despre domneşteni. Surprize? Destule. Secrete? Da. Pitite în arhive, care acum sunt scoase la iveala luminii de zi. Cu alesături din hrisoave, dar – mai ales – din viaţa prezentă. Sunt oameni care nu merg, pur şi simplu, înainte. Ci se îndreaptă către ceva. Şi care modifică dificultăţile, uneori imposibilul, transformându-le în posibilităţi.
Toţi şi toate trebuie cunoscute? E obligatoriu!
Istoria, ocean de volbură întunecată şi senin
„Ce trebuie să rămâie, în chip firesc, după sfârşitul lumii? Un reporter”, afirma Nicolae Iorga, marele nostru istoric. În replică, un publicist adăuga cu umor: „Plus un istoric şi un arheolog. Altminteri…n-am făcut nimic!”
Pecetea domnească a atestării seculare
Se pare că publicistul a reacţionat corect. Cel puţin în cazul istoriei Domneştiului. Despre ce e vorba? Un studiu de specialitate vorbeşte despre dovada oferită de Aristide Ştefănescu – istoric şi arheolog – care atestă documentar vârsta comunei: „Prima ştire scrisă despre Domneşti e datată la Târgovişte, capitala Ţării Româneşti, la 5 iulie, 1589, când Mihnea Voievod-Turcitul (…) pomeneşte într-un document de o jupâniţă Elina, care încheiase un act de vânzare-cumpărare cu Stanciu Meiuţ, prin care dobândeşte satul „Domneşti” şi 24.000 de aspri”. (Aspru: monedă turcească de argint, cu circulaţie în Ţările Române – sec. XV-XIX, n.n.).
Ciuma lui Caragea
Această nouă probă istorică modifică accepţia, larg răspândită, că denumirea de Domneşti îşi are originea mult mai târziu, la peste 200 de ani, Adică, atunci când domnitorul Ioan Vodă Caragea a locuit în palatul său – ridicat pe malul râului Sabar – de frica ciumei. Molima cuprinsese cu putere Valahia, la finele lui 1812, şi a durat un an întreg.
Un domnitor aducător de nenorociri
Vodă Caragea a fost unul dintre ultimii domni fanarioţi. Sosirea lui în Târgul Bucureştilor a dat semnalul unor mari calamităţi pentru ţară. La 13 decembrie 1812, a doua zi de la instalarea sa, a izbucnit ciuma între oamenii alaiului veniţi cu el, de la Ţarigrad. Ion Ghica (n.1816 – d. 1897), fost prim ministru a scris rezumatul acestui dezastru copleşitor: „Istoriile Ţării Româneşti nu pomenesc de o epidemie mai cumplită, decât «Ciuma lui Caragea»! Niciodată nu s-au numărat atâtea victime, printre bieţii români! Au murit până la 300 de oameni pe zi, iar cifra lor a trecut de 90.000”.
Domneşti, la ora contemporană, spre civilizaţie
Nici după ’89, localitatea n-a avut răgaz şi bani destui să-şi refacă strălucirea numelui. Bugetul comunităţii e dintre cele mici. Dar, în ultimii ani, îşi recuperează cu chibzuinţă priorităţile. Cert e că civilizaţia modernă îşi face loc, încet şi sigur, pe o notă a cheltuielilor calculate cumpătat. E foarte important acest lucru. Sigur, au întâietate programele cu înlesniri pentru o viaţă cu facilităţi ale vremii actuale. Am scris despre ele într-un număr trecut al ziarului nostru. Am făcut inventarul lor. Acum, vorbim despre oamenii din spatele strategiei de dezvoltare statornică a Domneştiului.
„Echipă puternic sudată, strădanie şi onestitate”
E una dintre formulele cu care a pornit la drum, primarul Ninel Boşcu, după alegerea sa în fruntea comunităţii, din 2012. El e de părere că „Viaţa poate fi înţeleasă privind înapoi, dar trebuie construită privind înainte. Suntem ceea ce gândim, iar tot ceea ce facem ia naştere în raţiunea noastră, cumpănită. Oamenii adevărați sunt recunoscuți nu după ceea ce au început, ci după ceea ce au terminat”, afirmă el. Şi are perfectă dreptate. În felul ăsta, lumea nu numai că îi face loc aceluia care ştie exact spre ce merge. Ci îl urmează. E realitatea actuală.
Cu primarul Ninel Boşcu, pe străzile Domneştiului
L-am însoţit pe primarul comunei, pe străzi cu nume speciale. Locurile îşi găsesc noul tipar al emancipării. Strada Cartierul Nou? Cum adică? Ori una, ori alta! Uşor amuzat, Ninel Boşcu îmi spune că a decis: „şi una – şi alta. Adică, o stradă, ca un fir al ţesăturii unui cartier nou”, îmi dă el un reper de imagine. Şi mă abat cu gândul la năframa nouă a Domneştiului. Apoi, aflu că zona are străzi adiacente, botezate cu nume din locuri exotice: Pescăruşului, Floare de Colţ, Brânduşei (acum nu ştiu dacă se referă la varietatea de munte sau de câmp). Dar şi denumiri băştinaşe sadea: strada Potcoavei. Asta nu sună totuşi, prea arhaic. În definitiv, comuna, e alcătuită din oameni statornici, ai câmpiei. Iar calul şi căruţa sunt încă semnele gospodarului cu treburi multe, la agricultură. Şi nu numai.
Alte portrete de domneşteni
Iavaş-iavaş, adică încetişor, prin lucuri unde se trebăluia zdravăn – în apropierea primarului, care emană forţă, sinceritate şi bonomie – i-am cunoscut şi pe alţii. Cu priviri scurte, păreau că spun: „Ai putea obosi uitându-te la noi, cât muncim. Vorbim mai încolo”.
Ninel Boşcu, din nou. De data asta, vorbim despre construcţia şi ce a mai rămas din zidurile Curţii Domneşti, a lui Caragea Vodă. „Avem deja o Hotărâre de Consiliu, prin care am decis să facem acolo un Muzeu Etnografic. Al tradiţiilor noastre. Vom aduna de la oamenii locului tot ce se găseşte vechi şi semnificativ pentru viaţa noastră: oale, furci, scoarţe, veşminte, jug de boi, absolut tot ce putem găsi. E conturul generațiilor strămoșești. E viața străbunilor noștri, cu toate evenimentele trăite în aceast loc”, conchide el.
Valentin Chioncel se trage de la Câmpulung. E administrator la primăria comunală. A venit cu lucrători, pe str. Cartierul Nou, să dea o mână de ajutor, celor de la amenajări, ca să aibă front de lucru şi să poată înainta cu şanţurile în ritmul cuvenit. „Am trecut şi pe str. Panduri, Intrarea Rândunelelor, a Pescăruşului. Am aşezat bănci de odihnă în faţa caselor, ca cele din parcuri. Bătrânele comunei vor avea de unde să urmărească tot ce se petrece pe stradă şi vor putea vorbi în linişte, între ele”, zice el, zâmbind cu un înţeles ştiut de toţi.
Robert Bocioancă e constructorul care are în grijă echipele de muncitori, la Căminul Cultural din Ţegheş. Unde se află noua clădire? Bineînţeles că pe str. Curtea Domnească. Nici că putea fi altfel!
Ştefan Costel, viceprimar. El mi-a dat ştirea, în avanpremieră, că anul viitor Domneştiul va aniversa 425 de ani de atestare documentară. Anunţul oficial l-a făcut de pe scena sărbătoririi Zilei Comunei. Tot acolo, l-am întâlnit printre oamenii locului. Apoi, către seară, lângă propria familie.
Ştefan Ionela Liliana e profesor şi director al Scolii gimnaziale „Gheorghe Corneliu”. Lucrează în învăţământ, de 26 de ani. De Ziua Comunei a avut emoţii mari la spectacolele copiilor, care s-au prezentat pe scenă. A ţinut să se fotografieze şi împreună cu prof. de muzică Eugenia Moise Nicolae, cea care i-a pregătit pe elevii solişti şi grupurile vocale.
Traian Nistor e gospodarul pensionar care are pe poartă două numere ale casei, pe str. Cartierul Nou. Îmi explică: „314 e ăl vechi. Cel nou – 47 – e dat după nomenclatorul recent. Aşa că poştaşul nu poate avea confuzii pe teren, să încurce adresele. Am o fată care lucrează în Germania. Fiu-meu e la Timişoara, acum. Şi corespondăm. E foarte important lucrul ăsta”.
Poetul Nichita Stănescu spunea un adevăr, potrivit aici:
„Oamenii sunt păsări cu aripile crescute în interiorul sufletului şi minţii lor”.
Aşa e: Domneşti e un loc special, cu nume frumos şi oameni aidoma.
