Străzi moderne, cu adevărat ”orășenești”

Proiectul privind ”Modernizarea infrastructurii rutiere și a aliniamentelor stradale din orașul Pantelimon”, derulat în cadrul Programului Operațional Regional (POR), beneficiind de co-finanțare din partea Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FDER), a ajuns la final.

Potrivit declarației edi­lului orașului Pantelimon, Marian Ivan, prezent la conferința de închidere a proiectului, care a avut loc săptămâna trecută, în cadrul ivestiției s-au asfaltat nu mai puțin de 100 de străzi și, în paralel, s-au realizat trotuarele, dar și canalizarea pentru evacuarea apelor pluviale. Iar toate aceste lucrări, dar și altele, care nu au fost cuprinse în proiectul despre care facem vorbire, fac Pantelimonul – încet, dar sigur, să se mândrească cu adevărat cu titulatura de ”oraș”.

Așadar, obiectivul general al proiectului a vizat îmbunătăţirea accesibilităţii orașului, a mobilităţii populaţiei, bunurilor şi serviciilor, în vederea dezvoltării economice durabile şi îmbunătăţirea calității vieții locuitorilor din Pantelimon. Iar obiectivele specifice ale investiţiei au urmărit fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea condiţiilor de transport prin modernizarea a 100 de străzi, reprezentând aproape 30 km de carosabil dezafectat din localitate; sporirea gradului de siguranţă a circulaţiei pietonilor și autovehiculelor prin amenajarea de trotuare și trasarea marcajelor longitudinale și transversale; asigurarea unei mai bune legături cu reţelele de drumuri naţionale şi judeţene, respectiv DN 3, DJ 100A şi DJ 301; rezolvarea problemei apelor pluviale, prin realizarea unei soluții mixte de colectare a apelor meteorice, prin rigole carosabile și reţea de canalizare pluvială; reducerea timpului de călătorie și creșterea numărului de persoane care utilizează mijloacele de transport în comun.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt, în primul rând, cei aproximativ 14.000 de locuitorii din perimetrul celor 100 de străzi din proiect, dar și ceilalți peste 25.000 de locuitori ai orașului. Acestora li se adaugă circa 80 de societăți comerciale, care își au sediul pe cele 100 de străzi și pentru care modernizarea suprafeței carosabile înseamnă un real beneficiu, concretizat în reducerea costurilor de transport, reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei de deplasare şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi de fluidizare a circulaţiei.