Autonomizarea şcolii în raport cu Biserica poate instrui tânărul spre o cunoaştere a lumii exterioare, însă îl lasă neputincios în faţa patimilor şi instinctelor, a forţelor iraţionale cu care se confruntă lumea sa interioară. De aceea spunem că împlinirea formării spirituale a poporului român este rezultatul complementarităţii celor două instituţii de-a lungul istoriei, iar cooperarea dintre ele s-a fundamentat pe înţelegerea comună a omului, ca fiinţă creată de Dumnezeu. La început de an şcolar, venim şi noi în sprijinul dascălilor, elevilor şi părinţilor cu gânduri alese, însoţite de rugăciuni înaintea Atotmilostivului Dumnezeu, spre a le dărui harul Său izvorâtor de putere şi nădejde.

 

Părintele diacon Alexandru Gabriel Negoiță/ Parohia Chiajna

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 368, ediția print 16-page-001

Biserica şi Şcoala au conlucrat dintotdeauna în ceea ce priveşte formarea omului, ca membru al societăţii capabil să discearnă între bine şi rău, păcat şi virtute. Cooperarea dintre cele două instituţii, precum şi naşterea culturii din ritmul divin al cultului este răspunsul pentru care cele două instituții încep activitatea în aceeaşi perioadă a anului, iar în satele româneşti îşi au edificiile întotdeauna unul lângă celălalt, pentru că amândouă sunt sedii ale spiritului şi ale credinţei.

Confirmarea unităţii spirituale dintre Şcoală şi Biserică

Binecuvântarea începutului de an şcolar de către Biserică este confirmarea unităţii spirituale dintre cele două instituţii care cultivă în sufletele auditoriului, ca şi Semănătorul din parabolă, Cuvântul lui Dumnezeu, care germinează născând Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul omului. Pe lângă aceasta, proiectele derulate de Biserică pe plan naţional („Alege Şcoala!” şi „Hristos împărtăşit copiilor”) au scopul întăririi legăturii tinerilor cu parohia şi al integrării lor în comunitatea ecleziastică, ce are ca fundament iubirea aproapelui şi solidaritatea. Depăşirea contextului secularizant al societăţii actuale poate fi realizată doar prin conlucrarea asiduă dintre cele două instituţii, în ceea ce priveşte preocuparea comună majoră de educare a tânărului, având în vedere faptul că viitorul societăţii este legat intim de calitatea actului didactic. Fiecare an şcolar este o treaptă ce înalţă tânărul spre maturizare şi integritate intelectuală şi morală. Aşa cum fiecare an bisericesc reînnoieşte în fiinţa creştinului mesajul evanghelic al vieţii în Hristos, tot aşa, fiecare an şcolar înseamnă un nou pas spre lumina înţelegerii lumii, potenţând capitalul intelectual şi afectiv al fiecărui tânăr în parte, în perspectiva înţelegerii şi respectului faţă de adevăratele valori fundamentale ale umanităţii.

Cultivarea înţelepciunii

Scriptura ne cheamă să râvnim dobândirea înţelepciunii, căci înţelepciunea, spune Sfânta Carte, este mai bună decât pietrele preţioase (Pilde 8, 11). De aceea, la slujba care se oficiază la început de an şcolar se spune, la un moment dat: „Ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru, ca să caute cu milostivire asupra şcolarilor acestora, să le trimită în inimi, minte şi grai, duhul înţelepciunii, al ştiinţei, al evlaviei şi al fricii Sale…”. Ştim, apoi, că Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat în lume nu numai ca Arhiereu şi Împărat, ci şi ca Învăţător. Pildele şi sfaturile Lui sunt de o frumuseţe inefabilă şi de o pedagogie fără egal. Urmând acestor sfaturi, Părinţii Bisericii au evidenţiat, la rândul lor, importanţa capitală a studiului: „Îndeletniceşte-ţi mintea cu învăţătura, ca să nu gândească la lucruri rele”, nota Sfântul Chiril al Ierusalimului, în „Procateheză”. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur a mărturisit că „învăţătura cu cât se răspândeşte mai mult, cu atât face mai puternice sufletele pe care acestea o primesc”. La rândul lor, marii dascăli ai neamului românesc s-au pronunţat, de la catedră sau prin scris, pentru ridicarea culturală a poporului, ca unică şansă de prosperitate şi civilizaţie. Dintre aceştia, am da un singur exemplu: profesorul academician Simion Mehedinţi (1869-1962), unul dintre cei mai mari pedagogi români, ignorat şi marginalizat de regimul comunist de tristă amintire, datorită puternicelor sale convingeri creştine. El propune, ca prim pas în cultura naţională însuşirea şi folosirea corectă a limbii române: „Cel dintâi semn vădit al pătrunderii în cultura românească, spune el, este cunoaşterea şi stăpânirea deplină a limbii româneşti. Limba e haina sufletului. După limbă se poate vedea, repede, dacă cineva e din stânca de mijloc a poporului, sau este o biată ţărână mărginaşă, frământată sub picioarele străinilor…” (Poporul. Cuvinte către studenţi).

Nu doar informare, ci şi formare

Strădaniile copiilor nu vor ţinti doar realizarea profesională, oricât de avantajoasă ar fi, nici doar obţinerea unor note mari, în urma acumulării de cunoştinţe teoretice. „Non scholae discimus, sed vitae“ („nu pentru şcoală în­văţăm, ci pentru viaţă”), a spus cândva filosoful Seneca. Cu toţii învăţăm pentru viaţă, cea de aici, dar numai în ­perspectiva celei viitoare. Să reţinem, aşadar, că scopul suprem al educaţiei este formarea pentru viaţă, formarea caracterului moral-creştin. Copiii să devină, în final, oameni de caracter. Iar cuvântul „caracter“, provenit din grecescul „haractir”, înseamnă în­crustătură, adâncitură sculptată, formă dăltuită. În sens pedagogic, amprenta imprimată în firea omului prin educaţie.

Să ajute Cel de Sus ca toţi profesorii să dăltuiască în sufletele şcolarilor cele mai frumoase şi folositoare învăţături, spre împlinire personală şi spre slujirea patriei în sânul căreia s-au născut şi cresc!