Aproape 200 de copii talentați și pasionați de poezie s-au întrecut la cea de a cincea ediție a concursului „Floare Albastră”, festival al creației și interpretării transformat într-o o adevărată tradiție culturală pentru frumoasa comunitate bufteană.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 491, ediția print

Festivitatea de premiere a concursului ”Floare albastră” a avut loc vineri, 28 februarie, la Centrul Cultural Buftea, fiind un bun prilej și pentru noi de a cunoaște o mare parte a talentaților mici artiști, dar și pe mentorii lor, pe profesorii care i-au îndrumat și i-au încurajat pe elevi să participe la o manifestare care cu siguranță va juca un rol important în devenirea lor. Ca și în anii trecuți, și-au demonstrat talentul și inspirația la secțiunile de creație și interpretare copii de toate vârstele din Buftea, de la preșcolarii din grădiniţe, până la adolescenţii liceeni. Anul acesta, pentru prima dată, au participat și copiii de la grupele zero, ai claselor primare.  Festivitatea de vineri  a însemnat pentru micii poeţi și recitatori care au fost chemați unu câte unul pe scena Centrului Cultural Buftea pentru a fi recompensați, în aplauzele furtunoase ale publicului, cu diplome și trofee. Profesorii îndrumători au primit  adeverințe de participare. Întreaga festivitate s-a derulat, ca de obicei, sub atenta îndrumare a tenorului Robert Nagy – dir. al Centrului Cultural Buftea.

Copii care au valoare și frumusețe

Viceprimarul Alexandru Vai­­da, un mare admirator și susținător al evenimentelor cultural artistice ale orașului său, ne-a spus că a venit la eveniment cu marea bucurie de a întâlni tinerii creatori, frumoși, inteligenți, vestitori ai primăverii. ”1 Martie care se apropie le-a arătat că au valoare, că au frumusețe și ne dorim ca acest lucru să se întâmple în viața lor nu doar acum, ci în mod permanent”, ne-a spus viceprimarul orașului Buftea. La cea de a cincea ediție a festivalului ”Floare albastră” s-au păstrat și anul acesta cele două secțiuni de concurs, respectiv Creație și Recitare (interpretare), în competiție fiind înscriși 185 de copii, dintre care aproape 50 la secțiunea de Creație. ”Copiii s-au prezentat foarte bine, s-au străduit mai mult,  față de anul trecut, când au fost 120 de participanți. O creștere semnificativă număr de participanți față de anul trecut”, a semnalat directoru Robert Nagy.

Departajarea concurenților, o sarcină deloc ușoară pentru juriu

La secțiunea de Creație, nu s-a ținut cont de vârstă, pentru că, nu-i așa, talentul nu are vârstă… în vreme ce la secțiunea Interpretare, competiția a fost structurată pe secțiuni pentru preșcolari, elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal.  Au participat copii de la toate școlile și grădinițele  din Buftea. ”Copiii au lucrat, s-au străduit, ne-a fost destul de greu să îi departajăm. Am avut mai multe puncte forte de monitorizat, unde copiii trebuiau să fie mai aproape de adevăr. La secțiunea Creație, ne-am axat pe frază, semnele de punctuație, originalitate, iar la recitare a contat foarte mult dicția, implicarea emoțională. Am încercat să ridicăm puțin ștacheta. Au fost câțiva care s-au supărat, dar trebuie să se învețe că este diferență între un concurs de poezie și o serbare”, ne-a spus Robert Nagy despre modul de desfășurare a concursului din acest an. Pentru a răsplăti eforturile celor mai talentați artiști, au fost acordate 60 de premii, trofee pentru locurile  I, II și III, iar toți participanții au primit diplome de participare. Copiilor care au participat la secțiunea Creație li s-a oferit în dar, din partea Editurii Izvorul Cuvântului, și câte o carte care cuprinde toate creațiile prezente în concurs, adică toate poeziile prezentate în concurs.