Capacitatea de vaccinare este de 60 de persoane pe zi
Medicii au început vaccinările împotriva Covid-19 în Centrul temporar de vaccinare Clinceni din incinta Centrului Social din Clinceni. În centrul temporar de vaccinare pot fi vaccinați toți cei care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, în funcție de etapa în care se încadrează, conform strategiei naționale de vaccinare (etapa 2 din 3 a vaccinării).
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 539, ediția print
”Ne aflăm în Etapa 2 de vaccinare anti COVID-19. În acest moment se pot programa persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, personalul esențial, precum și personalul din Etapa 1 (personalul medical și din servicii sociale). Pentru programări, trebuie să accesați portalul de programare de pe https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/”, potrivit anunțului făcut de Primăria Clinceni. Dr. Ramona Dumitrașcu, medic primar medicină de familie, coordonatorul centrului de vaccinare din Clinceni, ne-a declarat că acesta fost inaugurat pe 2 martie 2021, cu o mobilizare de excepție. ”Am aflat vineri după-amiază că se va deschide centrul luni, pe 1 martie, deși acest lucru era practic imposibil, având în vedere că nu aveam încă personal medical și nu ne-a anunțat nimeni că se va deschide atât de repede”, ne-a spus specialistul. Dr. Dumitrașcu a explicat că de fapt nu fusese aprobată deschiderea unui centru de vaccinare la Clinceni, doar că a venit o nouă tranșă de vaccin Pfizer și trebuiau găsite rapid soluții în beneficiul cetățenilor. Clinceniul nu primise aprobarea Prefecturii Ilfov pentru deschiderea unui centru de vaccinare deoarece s-a considerat că nu există suficiente persoane cu vârsta peste 65 de ani care să se vaccineze, situația fiind valabilă în urmă cu o lună. Medicii au depus totuși dosarul la DSP Ilfov, s-au ocupat cu sprijinul Primăriei Clinceni de îndeplinirea tuturor cerințelor, astfel că atunci când au venit dozele de vaccin, acreditarea a putut fi acordată imediat.
”Ne-am mobilizat și am deschis pe 2 martie, în jurul orei 13.00. Am întâmpinat ceva probleme, dar după eforturile depuse în weekend și luni, 1 martie, ne putem mândri că marți, de la ora 13.00 am început vaccinarea și am reușit să vaccinăm toți pacienții înscriși până atunci pe platformă, adică și acei pacienți care fuseseră programați începând cu ora 8.00. A fost, așadar, o mobilizare extraordinară. În mod normal, centrul funcționează zilnic, în intervalul 8.00–20.00, și lucrează câte 2 medici pe tură, două ture, cu două asistente, 2 registratori, portar. Ca să funcționeze totul corespunzător și să intrăm în normalitate, am lucrat toți cei patru medici ai centrului și tot personalul”, a mai spus dr. Ramona Dumitrașcu. Din fericire, a existat susținerea Direcției de Sănătate Publică Ilfov, care a venit cu informații, training de la STS, tablete și protocoale. De asemenea, fiind vorba despre doze de vaccin Pfizer, reprezentanții companiei producătoare au trimis un reprezentant care a instruit personalul medical în privința preparării și administrării vaccinului. ”Am făcut practică alături de asistente, pentru că știam teoretic ce avem de făcut, dar noi, medicii, am fost la început de drum. Este ceva extrem de emoționant, avem o mulțime de pacienți, pot să apară reacții adverse, deci trebuie să ne mobilizăm foarte bine”, spune medicul. Centrul de vaccinare din Clinceni are o capacitate de 60 de pacienți pe zi. Din păcate, ca și în cazul altor centre de vaccinare ilfovene, cel mult 2% dintre pacienți sunt din Clinceni, majoritatea din Ilfov, dar cei mai mulți din București.
”Oamenii sunt disperați să se vaccineze și nu au unde. Am o prietenă care s-a dus la Tg. Mureș. Centrul este al localității pentru oamenii acesteia. Efortul este foarte mare. Noi, fizic, nu mai facem față. Ne-am implicat foarte mult pentru ca totul să iasă perfect. Am făcut voluntariat la toate centrele la care am reușit să intervin pentru a vedea cum se lucrează, alături de registratori și asistenți. Am stat acolo să vedem cum decurge procesul de vaccinare. La centrele din Măgurele, Berceni, am vorbit cu medicul coordonator să vedem ce se întâmplă la ei, pentru a ieși totul cât mai bine. Eforturile sunt supraomenești. La finalul programului ne-am dat seama că nu contează decât oamenii, indiferent de dificultăți, pentru că unii pacienți sunt stresați și noi trebuie să reușim să vorbim cu ei”, a mai mărturisit dr. Ramona Dumitrașcu. Potrivit acesteia, succesul acestei acțiuni i se datorează și primarului Adrian Budeanu, care le-a fost alături inclusiv pentru amenajare, zugrăvire, sau curățenie, pentru a se asigura că centrul este gata la timp și totul funcționează foarte bine.
Aproape 1,2 milioane de români vaccinați anti-Covid-19
Potrivit datelor oficiale, până luni, 8 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 830.563 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 32.585 de persoane în Ilfov. 761.631 de pacienți au fost declarați vindecați, la nivel național. Din păcate, 20.963 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.179.281 de teste RT-PCR și 359.429 de teste rapide antigenice. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 07 martie a.c., ora 17.00, arăta că la nivel național au fost vaccinate 1.174.218 persoane cu doze de vaccin Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Campania de vaccinare a început cu doze Pfizer, vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021, iar vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021.
Locuri libere la Chitila și Măgurele
Potrivit ultimelor date disponibile la nivelul județului Ilfov, până pe 5 martie 2021 au fost vaccinate împotriva Covid-19, începând cu data de 27 decembrie 2020, 40.486 de persoane. Platforma națională cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este actualizată permanent, conține informații despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală și alte date oficiale de interes, putând fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/ și prin intermediul paginii oficiale Facebook RO Vaccinare https://www.facebook.com/RO-Vaccinare-101845835162501. Pentru suport legat de înscrierea în platforma de programare pentru vaccinare, poate fi apelat centrul operaționalizat pentru județul Ilfov: telefon 021.414.44.22, e-mail if.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro. Datele de contact ale centrelor suport la nivel național pot fi accesate pe platforma #ROVACCINARE – https://vaccinare-covid.gov.ro/suport/. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Ilfov, până luni, la ora închiderii ediției, în Ilfov funcționau centre de vaccinare împotriva Covid-19 la Spitalul județean Ilfov, Spitalul din Buftea, la Chitila, Clinceni, Măgurele, Pantelimon, Snagov și Voluntari, dar programări se mai puteau face pentru vaccinare cu doze AstraZeneca la centrele din Chitila și Măgurele.
România primeşte peste 2,6 milioane de doze de vaccin în luna martie
România primeşte peste 2,6 milioane de doze de vaccin numai în luna martie, a anunțat pe Facebook permierul Florin Cîţu, într-o notă optimistă privind revenirea la normalitate. „Revenim la normalitate. Peste 300 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost deja administrate în peste 111 ţări. Toate vaccinurile aprobate în Uniunea Europeană şi în România sunt sigure şi eficiente. Vom deschide în curând şi etapa a treia, ultima, astfel încât oricine îşi doreşte să se protejeze de Covid-19, să poată să o facă prin vaccinare. Cu cât dobândim mai repede o imunitate colectivă de 70%, cu atât mai repede revenim la viaţa de dinainte de Covid-19”, scrie prim-ministrul. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 15 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.
Aproape 300 milioane de doze de vaccin, administrate la nivel mondial
Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie a ajuns la 299 de milioane de doze administrate în 111 țări, potrivit datelor centralizate de Bloomberg. Ritmul de vaccinare mediu din ultima săptămână a fost de circa 7,75 milioane de doze pe zi. În SUA, țară care a raportat în total aproape 30 de milioane de cazuri de coronavirus, au fost făcute 87,9 milioane de doze. Ritmul de vaccinare din ultima săptămână a fost de 2,16 milioane de doze pe zi, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de 6 luni pentru a imuniza cu două doze 75% din populația Statelor Unite. Din punct de vedere al numărului de inoculări, după SUA în top se situează China cu 52,5 milioane de doze administrate, Marea Britanie – 22,9 milioane, India – 20,7 milioane și Brazilia – 10,7 milioane. Din punct de vedere al gradului de imunizare a populației, Israelul a ajuns la peste 95 de doze la suta de locuitori, fiind urmat de micul paradis turistic Seychelles – 85 doze/100 locuitori, Emiratele Arabe Unite – 58, o altă mică națiune turistică, Maldive – 39 și Marea Britanie, cu 34 de doze/100 locuitori. România a coborât în top în ultimele săptămâni, fiind pe locul 30 în lume cu 9,18 doze la suta de locuitori, doar puțin peste media UE, care este de 8,96 doze/100 de locuitori. Pe 16 februarie, România era pe locul 13 în acest ”clasament”.