Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” în parteneriat cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, pe 1 iulie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Casa Memorială “Tudor Arghezi”,  o activitate cultural-artistică. Aceasta a constat într-un atelier de literație în familie intitulat “Citim împreună în livada lui Arghezi” la care au participat 20 de copii însoțiți de părinții lor.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 556, ediția print

Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de activități ce vor fi organizate în perioada vacanței de vară. Acestea au ca scop familiarizarea  copiilor, tinerilor și părinților lor cu obiective culturale, istorice. La finalul activității de joi, copiii participanți au primit daruri din partea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale. “A fost o atmosferă plină de entuziasm și de bucurie pentru că am organizat un prim atelier de literație în familie. De la mic la mare ne-am adunat în curtea lui Tudor Arghezi, celebrul poet, ca să cunoaștem și să ne apropiem de poezia sa prin metode interactive, prin joacă. Am făcut un itinerariu în universul lui Arghezi, un popas în casa lui Arghezi, am invitat copii să găsească indicii în curtea celebrului poet și să le descopere apoi în poezii. I-am invitat să citească împreună cu părinții, iar evenimentul de astăzi fiind organizat și pentru părinții, ne-am dorit să le oferim șansa să petreacă timp de calitate în familie și să ducă mai departe aceste momente, acasă. A fost o activitate realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române – Casa Memorială Tudor Arghezi și cu prietenii noștri voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale”, a spus Adriana Barbu, reprezentantul Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”.  

Îndemn la petrecerea timpului de calitate în familie

“Astăzi am fost gazdele unui atelier pentru copii. Nu este o activitate străină de Casa Memorială «Tudor Arghezi». În general primim copiii și le oferim pe lângă vizita în casă și o activitate de creație artistică sau o activitate jucăușă, ceva prin care copiii să rămână cu o impresie profundă despre Tudor Arghezi, despre această vizită și să își dorească să revină”, a spus Doroteia Nicolescu, muzeograf la Casa Memorială “Tudor Arghezi”, din București. “A fost o activitate care i-a bucurat atât pe copii, cât și pe părinții acestora. O activitate care
ne-a arătat cât de importantă este comuniunea, cât de importantă este cultura. Am recitat poezii și am cântat. Acest atelier de literație a reprezentat un îndemn la petrecerea timpului de calitate în familie, organizarea din când în când în cadrul familiei a unor seri culturale prin care să le transmitem copiilor frumusețea poeziei”, a explicat  Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.