Peste 110 copii din Buftea au participat, în perioada 14-19 februarie, la cea de a VII-a ediție a concursului de creație literară și interpretare ”Floare Albastră”, dovedind că restricțiile impuse de pandemie și modificarea desfășurătorului acestui eveniment cultural nu au reușit să afecteze talentul artistic și implicarea concurenților.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 588, ediția print

Deși festivitatea de premiere nu s-a mai ținut anul acesta, concursul propriu-zis de creație și interpretare s-a desfășurat la Centrul Cultural Buftea, după un program foarte bine stabilit, care le-a permis copiilor, de toate vârstele, de la grădiniță, până la liceu, să recite, unul câte unul, într-un mediu sigur, poeziile preferate sau să își facă cunoscute creațiile. 

Cei 78 de copii care s-au întrecut la secțiunea de interpretare, au ales, cum era firesc, în mod special, poezii de Mihai Eminescu, dar și Tudor Arghezi, Otilia Cazimir sau Carmen Tiderle, aceasta din urmă fiind  preferată din ce în ce mai mult de cei mici, deoarece este autoare a unor poezii scrise pe înțelesul prichindeilor, presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje neobișnuite. Cei 37 de copii care au ales să își exprime creativitatea literară s-au lăsat inspirați de dragoste, poate, după cum ne-au spus membrii juriului, și ca un preambul al Sărbătorii de Dragobete, având în vedere că, de regulă, participanții la această secțiune au vârste mai mari. Festivitatea de premiere a concursului ”Floare albastră” nu s-a ținut, din cauza pandemiei, dar pentru ambele secțiuni s-au acordat premiile I, II și III, iar toți copiii participanți au primit diplome și medalii, care au fost distribuite la unitățile de învățământ, urmând a fi înmânate de învățători și profesori. Lista câștigătorilor poate fi văzută pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Buftea.

Copiii, din ce în ce mai atrași de poezie

Ca de fiecare dată, concursul s-a derulat sub atenta îndrumare a tenorului Robert Nagy, director al Centrului Cultural Buftea, care a fost și membru al juriului, alături de artistul plastic Grațiela Aolăriți, scriitoare și profesor de arte, coordonatorul ”Laboratorului de talente” din Buftea și de Salex Iatma, romancier, actor, scenarist de film de lung metraj, prof. de actorie şi scriere dramatică la acelaşi centru al oraşului gazdă. ”Juriul a remarcat, la ediția de anul acesta că, spre deosebire de anul trecut, copiii au fost mult mai bine pregătiți, la un nivel mult mai ridicat. În primul rând, au fost mult mai puțini copii care au avut lapsusuri, ceea ce înseamnă că s-au pregătit mult mai bine, iar cadrele didactice s-au implicat mai mult. Aceasta denotă o mai mare preocupare pentru cultură, în general, și pentru poezie, în mod special”, ne-a declarat directorul Robert Nagy.