Începând cu data de 16 octombrie, APIA a demarat plata avansurilor din plățile pe suprafață, aferente anului 2014. Pentru aceasta, Ministerului Agriculturii i-a fost alocată suma de 680 de milioane de euro. De aceste plăți vor beneficia peste 1 milion de fermieri. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dat asigurări că aceste avansuri vor fi livrate în conturile beneficiarilor în cel mult două săptămâni. Prima tranşă din plata pe suprafaţă este de 79 de euro, adică 50% din cei 156,89 euro pe hectar (691,91 lei) alocaţi pentru anul 2014, din fonduri europene, pe schema unică pe suprafaţă (SAPS) pentru fiecare hectar de teren arabil, pepinieră, pajişte, viţă de vie etc. Tot începând din 16 octombrie, au început și plățile pentru agromediu, din cadrul Axei II, pentru care sunt alocate 619 milioane de euro.
Ajutoarele Naționale Tranziție, acordate de la 1 decembrie
Potrivit MADR, începând cu 1 decembrie vor fi efectuate şi plăţile de la bugetul de stat, respectiv ajutoarele naţionale de tranziţie. Excepţie fac cultivatorii de orez, care pe lângă cei 156,89 de euro, vor primi încă 300 de euro pentru fiecare hectar. La sfecla de zahăr, plata suplimentară este, pe 2014, fixată la 379,17 euro/hectar.
Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342 din 1 octombrie 2014.
Adeverințe necesare accesării de credite, pentru beneficiarii Măsurii 215
Din această săptămână, APIA Centrul Județean Ilfov eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia. La solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă prin care confirmă faptul că solicitantul a depus cerere de plată pentru Măsura 215, în perioada 16 iulie –18 august 2014, aferentă anului III de angajament, sesiunea I de depunere, precum și suma în euro reprezentând 30% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată. „În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%”, precizează Agenţia.