⬤ Căldura și harul Divin se aștern peste noi în aceste zile

⬤ Să ne rugăm în tihnă pentru smerenie, mântuire, sănătate și împlinirea celor bune

Cerul și Pământul, în cântec răsună / Îngeri și oameni / Cântă împreună. Pentru că nu există bucurie mai mare decât nașterea unui prunc. Cu atât mai mult cu cât, este vorba despre Pruncul Sfânt, Cel ce s-a întrupat din Fecioara Maria și din Duhul Sfânt și a venit pe Pământ ca să izbăvească lumea de păcate.  

 

Cea mai frumoasă sărbătoare din an este cea a Nașterii Pruncului Sfânt, a Copilului Sfânt, Iisus Hristos, celebrată cu mare bucurie de întreaga creștinătate, astăzi pe 25 decembrie. Asemenea unui împărat care a venit pe lume să ridice păcatul strămoșesc, Hristos este primit de cei ce trăiesc în dreaptă credință și dragoste de Dumnezeu, cu lumină, pace, iubire, mulțumire, rugă și recunoștință. Casele sunt frumos împodobite, iar sufletele gospodarilor se înalță pătrunse de bucurie. Căldura și harul Divin se aștern peste lăcașele de cult și peste credincioșii de pretutindeni, care se roagă în tihnă pentru smerenia, mântuirea, sănătatea și împlinirea celor bune și care-I mulțumesc Fiului Sfânt și Tatălui Ceresc pentru toate binefacerile de peste an. Să luăm cu toții bucurie mare, care bucurie să fie, de acum ­până-n vecie! Pentru că-L iubim pe Domnul, trebuie să simțim fiecare bucuria Cerului și a Pământului din ziua sfântă de Crăciun.  

Ziditorul tuturor a venit pe lume într-o peșteră săracă…   

Când a văzut Dumnezeu cât este de chinuită omenirea de duhul cel rău, i s-a făcut milă de ea și i-a trimis pe unicul Său Fiu pentru mântuirea lumii. Vestea Nașterii Lui a fost adusă Născătoarei de Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria, de către Arhanghelul Gavriil. “Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” După cum ne mărturisesc sfinții părinți, “îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieșit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea și a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit și Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa, ca să se înscrie în Betleem. Și când a venit vremea să nască, Fecioara n-a găsit casa, că era multă lume. De aceea a intrat ­într-o peșteră săracă și acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfășat ca pe un prunc și L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.” 

… dar a adus omenirii har dumnezeiesc 

Prin această creație, toată făptura umană a primit har de la Dumnezeu. Hristos s-a născut pe vremea când Preacurata Fecioară Maria, Maica Lui, era logodită cu dreptul Iosif, fiind dată acestuia mai mult pentru a-i purta de grijă. Scrierile bisericești ne arată că pe atunci, “Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei. De fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfințite lui Dumnezeu, martor cu ochii și văzător al vieții ei celei fără de prihană. Căci așa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmașul că aceasta este fecioara aceea.” 

Întâmpinat cu dragoste, credință și ascultare

 Primii care s-au învrednicit să-L vadă și să se închine Pruncului Iisus,  au fost cei trei magi, aduși de la Răsărit la Ierusalim, de minunata stea luminoasă, semnul îngerului care vestea nașterea sfântă. Ei L-au recunoscut prin lumina cunoștinței și I-au oferit daruri de seamă, pregătite nu ca pentru întâmpinarea unui om, ci a unui Dumnezeu. Magii au intrat la Hristos cu simbolurile divine: aur, smirnă și tămâie, reprezentând credința, ascultarea și dragostea. Aurul simboliza împărăția Sa fără de sfârșit, smirna sugera jertfa lui Dumnezeu pentru iubirea desăvârșită pe care i-o purta omenirii, izbăvind-o de păcat și aducându-i astfel, viață veșnică, iar tămâia arăta că El este Dumnezeu Cel Adevărat. Asemeni magilor, să-L întâmpinăm și noi pe Mântuitorul nostru cu aceleași daruri alese – dragoste, credință și ascultare.  

Primiți preotul cu icoana Nașterii Domnului să vă sfințească locul! 

După rânduiala bisericească, vestea cea bună a Nașterii Domnului este dată mai întâi de preot. El este cel care, în această perioadă, umblă din ­casă-n casă cu icoana Nașterii Domnului și anunță că în ziua Crăciunului, Dumnezeu se face om, rămânând Dumnezeu. Primiți-l cu mare bucurie pentru că vă aduce binecuvântare și ca să vă sfințească locul!

La mulți ani, dragi creștini! 

Pentru că ne aflăm în ziua Crăciunului, vă dorim să vă bucurați de minunea Nașterii Domnului alături de cei dragi inimilor dvs. Fie ca marea sărbătoare să vă aducă sănătate, liniște sufletească și împlinire! La mulți ani și Sărbători Fericite, dragi creștini!