Curtea de Apel București l-a condamnat, vineri, pe Adrian Mladin, primarul suspendat din Jilava, la 7 ani închisoare cu executare. Implicat în același dosar, Apostol Mușat, fostul primar al Snagovului, a primit 5 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, aceasta fiind prima instanță.
Cei doi au fost deferiți justiției pe 14 februarie 2012, sub acuzația de luare de mită într-un dosar privind parcelarea mai multor terenuri. Conform rechizitoriului, „Adrian Mladin i-a pretins denunţătorului suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite. De asemenea, primarul Mladin Adrian s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză”.
Deoarece întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi Apostol Mușat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Mladin Adrian şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 de euro.
În același dosar au mai fost condamnați Roxana Curpene (notar public) – doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) – 4 ani cu executare, Ion Scăețeanu – 4 ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator societăți comerciale) – 3 ani și șase luni cu executare și Suliman Vildan (administrator societăți comerciale) – 3 ani cu executare.
Instanța i-a achitat pe Eugenia Cuțaru (notar) și pe Gheorghe Roman (vicepreședintele CJ Ilfov).