COMUNICAT DE PRESA
privind finalizarea proiectului
„Safe – Servicii de abordare flexibilă a mobilităţii la nivel european”

Proiectul SAFE a avut ca obiectiv cresterea capacitatii administrative a SPO de a raspunde in timp real cerintelor determinate de mobilitatea fortei de munca, prin realizarea unui instrument nou si a procedurilor aferente de lucru, prin schimb de experienta si bune practici in domeniul mobilitatii fortei de munca cu Statele Membre care reprezinta destinatia predilecta a cetatenilor romani in scop de munca, respectiv, Italia, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda si Cipru.
Partenerii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în acest proiect au fost serviciile publice de ocupare din statele membre mentionate mai sus:  Agentia Federala Germana de Ocupare, Serviciile de Plasare Internationala – Germania,  Jobcentre Plus – Marea Britanie,  FAS Training and Employment Services – Irlanda, Provincia di Perugia – Italia, Ministerul Muncii si Asigurarii Sociale, Departamentul de Munca – Cipru. Cu sprijinul acestora, obiectivul specific al proiectului s-a concretizat în realizarea unui helpdesk pentru fiecare stat partener, în cadrul unei agentii judetene pentru ocuparea fortei de munca. Instruirea personalului SPO din cadrul celor 5 birouri helpdesk, care a reprezentat grupul tinta al proiectului, a fost însotita si de instruirea unui numar suplimentar de angajati, din alte 5 structuri teritoriale ale serviciului public de ocupare, astfel încât activitatea fiecarui help-desk dedicat informarii, consilierii si medierii cetatenilor români interesati în mobilitate în scop de munca din tara respectiva sa poata fi sustinuta si de o alta echipa (suport) instruita dupa aceleasi criterii

Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Ilfov este una dintre structurile teritoriale ale SPO care face parte din grupul tinta si al carei personal a fost instruit pentru a asigura suport si continuitate helpdesk-ului destinat lucratorilor romani care sunt in cautarea unui loc de munca in Cipru. Cu sprijinul Departamentului de Munca din Cipru, personalul AJOFM Ilfov a beneficiat de instruire in domeniile specifice mobilitatii fortei de munca si ofera servicii de  informare, consiliere si mediere privind mobilitatea fortei de munca si securitate sociala cetatenilor romani care muncesc sau doresc sa gaseasca un loc de munca in Cipru. Personalul AJOFM Ilfov beneficiaza de toate cunostintele si dotarile tehnice necesare furnizarii unor servicii mai vizibile si mai accesibile, aproape de beneficiari, pentru depasirea problemelor generate de procesul de integrare a pietei muncii nationale intr-o piata unica europeana a muncii si de dobandirea dreptului la libera circulatie a cetatenilor romani.

Integrarea realitatii romanesti in realitatea europeana a mobilitatii fortei de munca, prin modernizarea serviciilor AJOFM Ilfov catre clienti, dupa standardele serviciilor publice de ocupare europene, duce la cresterea calitatii, eficientei si transparentei serviciilor furnizate. Obiectivul prioritar al AJOFM Ilfov este oferirea unei consilieri specializate persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca in strainatate, prin raspunsuri „taylor-made” la probleme lor individuale, oferite in timp real, deoarece asistenta personalizata si abordarea individuala reprezinta solutia la problemele de flexibilitate si adaptabilitate a fortei de munca la realitatea pietei europene a muncii.
De aceea cetatenii romani aflati in cautarea unui loc de munca in Cipru sau care, lucrand deja in aceasta tara, intampina probleme ce deriva din relatia de munca si securitate sociala, se pot adresa biroului de informare ce functioneaza in cadrul AJOFM Ilfov, apeland numarul de telefon 021 3302014 / 021 3323708 sau trimitand un mesaj la adresa de email stefan.cosma@if.anofm.ro.  Pentru o informare cat mai corecta, lucratorii romani pot vizita biroul de informare dedicat Ciprului la sediul AJOFM Ilfov din str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4.

Implementarea proiectului a dorit sa asigure „oportunitati sporite pentru participarea pe piata muncii” a unui numar cat mai mare de persoane in cautarea unui loc de munca, in contextul in care ritmul accelerat al schimbarilor pe piata muncii, modificarile organizationale continue si reproiectarea permanenta a serviciilor si a metodelor de furnizare a acestora au importante implicatii asupra competentelor de baza pe care personalul ar trebui sa le aiba. Din aceasta perspectiva, se poate afirma ca proiectul a adus o contributie semnificativa la realizarea obiectivului general al Programului Operational pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.