Fermierii români care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare ar putea primi în acest an ajutoare de stat de peste 161 de milioane de euro prin „Creditul Fermierului”, un program care urmăreşte sprijinirea accesului la lichidităţi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unui proiect de Ordonanţă al MADR.

„Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 164,1 milioane euro, şi se implementează numai în limita sumelor disponibile în soldul contului de disponibil simbol din «Fondul pentru creditare şi garantare a creditelor», precum şi a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (…)”, se arată în documentul postat în transparenţă decizională.
Prin implementarea acestei scheme de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.
Astfel, în cadrul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului” se acordă beneficiarilor eligibili un ajutor de stat sub formă de grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăşi cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanţare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe.
Ajutorul se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024 numai întreprinderilor afectate de criză, iar cuantumul ajutorului nu trebuie stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor introduse pe piaţă, se arată în nota de fundamentare.
„Plata grantului se efectuează până la data 30 iunie 2030 inclusiv fără a se depăşi cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanţare”, se precizează în document.
Beneficiarii „Creditului Fermierului” pot fi operatorii economici, asociaţiile agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, asociaţiile de fermieri, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
Potrivit proiectului, instituţiile de credite înscrise în program acordă beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de creditare în vigoare, credite non-revolving pentru finanţarea capitalului de lucru, pe o perioadă maxim de 60 de luni, fără posibilitate de prelungire. Pentru aceste credite nu se percepe comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conţine clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituţia de credit.

„Rata dobânzii aferentă este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an”, se menţionează în nota de fundamentare.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.658