Ministrul Agriculturii a anunțat că cei cărora le-au fost distruse culturile și solariile în urma căderilor de grindină, din această primăvară, vor fi ajutați să-și recupereze pagubele printr-o schemă de minimis, similară celei din 2012. „Nu avem încă finalizată o evaluare exactă a pagubelor. Au fost pagube în jurul Bucureştiului atunci când a căzut grindina şi acolo cu siguranţă vom găsi soluţii să intervenim, pentru că au fost solarii distruse. Vom face tot posibilul ca acum să-i ajutăm printr-o schemă de minimis pe cei care au avut acum aceste necazuri”, a spus Constantin. Acesta a precizat că ajutorul de minimis va putea fi orientat şi către persoane fizice nu numai către asociaţii. Pe de altă parte, şeful MADR consideră că, pe termen mediu, soluţia în astfel de situaţii o reprezintă fondurile mutuale. „Soluţia, pe termen mediu, am mai spus-o, o reprezintă fondurile mutuale. Avem legislaţie pregătită, avem fonduri europene, imediat ce se aprobă PNDR şi atunci toţi cei care vor fi membri, prin contribuţia ministerului şi prin fonduri europene, vor primi despăgubiri”, a spus Constantin.