Încă o mână întinsă bolnavilor de cancer
Centrul de Transplant de Celule Stem, din cadrul Spitalului Universitar, deschis oficial pe 20 aprilie, este al patrulea din România. Unitatea sanitară are un compartiment de pretransplant, unul de transplant, un laborator de diagnosticare, o sală de raport și o sală pentru studii clinice. Compartimentul de pretransplant este destinat pacienților cu diferite tipuri de leucemii, care au trecut sau urmează să treacă printr-un transplant de celule stem. Secția a fost construită de la zero, și respectă circuitele medicale. Sunt patru saloane cu grupuri sanitare proprii, dotate și mobilate conform standardelor europene, cabinete ale medicilor și asistentelor, cameră de tratament, cameră de curățenie. Compartimentul unde se efectuează intervențiile de transplant are cinci camere sterile, dotate cu paturi electrice de terapie intensivă și o stație de monitorizare a funcțiilor vitale. Acesta beneficiază de cel mai modern sistem de filtrare a aerului, presiune pozitivă și flux laminar.
Peste 100 de pacienți vor beneficia de transplant
Unitatea are o importanță vitală pentru pacienții bolnavi de cancer care efectuează transplant de celule stem, pentru că diminuează riscul apariției infecțiilor, principala cauză a mortalității în cancer. Mai mult, numărul celor care vor putea beneficia de transplant celule stem va crește cu peste 100 de pacienți, anual. De asemenea, aproximativ 200 de bolnavi vor face aici, tratament chimioterapeutic, în fiecare an. Cheltuielile aferente construcției și dotării centrului de la Spitalul Universitar se ridică la 600.000 de euro, suma fiind acoperită de către Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul sponsorilor.
“Tratamentul chimioterapeutic efectuat în condiții de izolare scade riscul de deces din cauza infecțiilor, asigurând o rată de supraviețuire similară celei înregistrate în clinicile din vestul Europei. Pentru a crește eficiența camerelor sterile și a tratamentelor efectuate pe secție, compartimentul de pretransplant vine ca o completare, în așa fel încât pacientul să fie protejat de infecții până ce intră în camera sterilă, sau în timpul tratamentelor de inducție a remisiunii”, a explicat conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematolog la Spitalul Universitar de Urgență din București.
De altfel, reprezentanții acestei asociații, au inițiat și demarat numeroase proiecte de susținere a bolnavilor de cancer, de-a lungul timpului. “Investițiile noastre, de peste 4 milioane euro, au adus hemato-oncologia din România cu 25 de ani în față. Urmărim, în continuare, scăderea ratei infecțiilor și creșterea confortului copiilor bolnavi de cancer pe parcursul tratamentelor agresive, prin aducerea principalelor secții de onco-hematologie la standarde europene”, spune Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.