Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean Ilfov informează că, în perioada 16 – 20 martie 2015, va organiza întâlniri cu fermierii din judeţ, în vederea informării acestora cu privire la drepturile și obligaţiile ce le revin, privind sprijinul financiar acordat din fonduri europene și naţionale precum și alte noutăţi de larg interes pentru fermieri.
Tematica sesiunilor de informare:
l Depunerea cererii unice de plată 2015 (principalul subiect) l Noutăţi legislative l Alte subiecte de interes pentru fermieri.
Aceste Sesiuni de informare se vor desfășura la sediul primăriilor începând cu ora 10:00.
Calendarul întâlnirilor:
l Luni 16.03.2015 – Centrul Local Snagov – Ghermănești l Marţi 17.03.2015 – Centrul Local Dascălu – Moara Vlăsiei l Miercuri 18.03.2015 – Centrul Local Brănești – Berceni l Joi 19.03.2015 – Centrul Local Măgurele – Măgurele lVineri 20.03.2015 – Centrul Local Buftea – Buftea
Plăți pentru ameliorarea raselor
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean Ilfov informează, că în data de 10.03.2015 a efectuat plăţi în conturile beneficiarilor în valoare de 290.473 lei, sumă ce reprezintă ajutor de stat pentru ameliorarea raselor, pentru lunile noiembrie şi decembrie 2014.
C.E. va aproba noul PNDR la jumătatea lunii aprilie
Anul acesta, campania de depunere a cererilor pentru plățile pe suprafață (SAPS), precum și pentru celelalte tipuri de subvenții prevăzute de PNDR, se află în mare întârziere. La întâlnirea dintre Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură, și Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, s-a anunțat că noul PNDR va fi avizat de Comisia Europeană la jumătatea lunii aprilie. Prin urmare, toate Măsurile prevăzute în acest Program vor fi demarate după ce România va primi scrisoarea de avizare din partea CE.
Până acum, România a deschis, pe propria răspundere, doar două măsuri: cea referitoare la investițiile în ferme și cea cu privire la investițiile pentru tinerii fermieri. Totodată, MADR a mai precizat că, anul acesta, fermierii vor depune o singură cerere de plată, care trebuie să vizeze atât ajutoarele europene, cât și ajutoarele naționale de tranziție care se acordă de la bugetul de stat, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producție vegetală. De asemenea, MADR a mai anunțat că a fost aprobată și ordonanța care reglementează criteriul de „fermier activ”, mai exact cei care primesc mai mult de 5.000 de euro pe fermă, indiferent de formele de sprijin.