Pe 14 ianuarie 2015, primele 40 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile de la nivelul regiunii București – Ilfov (comunele Gruiu, Dascălu, Vidra, Clinceni) au început primele cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului social, organizat în cadrul proiectului SOCEC.NET – rețeaua economiei sociale (cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013).

În cadrul programului de for­mare, organizat de către Consiliul Județean Ilfov (CJI), în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă, Asociația ”Laboratorul de solidaritate” și Asociația ”Viitorul lor depinde de tine”, vor fi selectate acele persoane care doresc înființarea de structuri independente de economie socială (SES-uri). Programul de formare are ca obiectiv înțelegerea noțiunilor de bază în ceea ce privește antreprenoriatul social, dezvoltarea competențelor, a cunoștințelor și a stimei de sine pentru persoanele vulnerabile. Astfel, în cadrul programului vor fi abordate teme, precum: inițierea afacerilor, managementul afacerilor, management financiar, marke­ting, vânzări, economie socială, particularitățile structurilor economice sociale, aspectele legale privind înființarea SES. În continuare, se mai pot face înscrieri la programul de formare organizat în cadrul proiectului, iar persoanele interesate sunt invitate să consulte site-ul www.cjilfov.ro pentru mai multe informații referitoare la procedura de selecție și la modalitatea de înscriere. Persoanele eligibile pentru participarea la programul de formare trebuie să fie interesate de domeniu și să lucreze într-unul dintre domeniile pentru care se vor înființa posturi la nivelul structurii de economie socială și să aparțină grupurilor vulnerabile vizate prin intermediul programului:

 persoane de etnie romă;

 persoane care au părăsit timpuriu școala;

 familii monoparentale,

 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul institu­ționalizat de protecție a copilului.