La data de 29 iulie a.c., în intervalul orar 20:00-00:00, polițiștii ilfoveni de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme și muniții, economic și acțiuni speciale, au desfășurat activității în cadrul acțiunii „Blocada”, în sistem integrat cu jandarmi din Ilfov, în localitățile Chiajna, Dărăști, Snagov și Periș. Două echipe kinotehnice au participat la activități, cei doi câini fiind si ei un real sprijin pentru politiști.

Scopul activităților desfășurate a fost unul precis, context în care s-a acționat cu fermitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile polițienești din competență. Astfel, polițiștii au avut în vedere aspecte ce țin de verificarea legalității șederii cetățenilor străini pe teritoriul României, depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, verificarea persoanelor fizice deținătoare de arme, precum și identificarea, depistarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea de infracțiuni.

Având în vedere noile modificări legislative, polițiștii rutieri au informat conducătorii auto despre intrarea în vigoare a ”Legii Anastasia”, care se referă la faptul că, în cazul persoanelor care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și care au provocat accidente rutiere soldate cu decesul victimei, NU se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ci se va face închisoare!

În intervalul de referință menționat, polițiștii au legitimat 393 de persoane, au verificat 321 de autovehicule, iar polițiștii de la arme au verificat 5 persoane fizice, deținătoare de arme.

Polițiștii de la rutieră și ordine publică au constatat mai multe nereguli, pentru care au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 25.885 de lei. Au fost reținute 4 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere. Polițiștii de investigații criminale au verificat 7 persoane față de care au fost dispuse măsuri preventive și au desfășurat activități specifice pentru 4 persoane, urmărite la nivel național. În cadrul activităților, polițiștii rutieri au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier, exemplificând cazul unui conducător auto, care a fost oprit în trafic și testat cu aparatul drugtest. În urma testării, aparatul drugtest a indicat prezența în organism a unei substanțe psihoactive.

Polițiștii ilfoveni precizează că astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul județului Ilfov.