Sub conducerea luminată a echipei Stoica-Marinescu, Curtea de Conturi descoperă gaură după gaură în bugetul local şi în cheltuirea banului public!
Situaţia de la clubul de fotbal aparţinând ASCS Buftea a fost, este şi va fi, veşnic incertă. De când Primăria Buftea a decis ,,externalizarea sportului” către această asociaţie-căpuşă, nimeni nu a ştiut exact pe ce şi încotro s-au dus banii de la buget. Rezultatele au scăzut an de an, harababura a fost la ea acasă, în ceea ce priveşte situaţia financiar-contabilă a clubului şi în plus, au apărut fel de fel de aşa-zişi investitori şi membrii acţionari la club.
Cert este că în urma controlului Curţii de Conturi, în situaţia financiar-contabila a ASCS Buftea, s-a descoperit o gaură de 1,3 miliarde lei vechi, care a fost pusă în cârca fostului preşedinte (demis între timp), Sorin Dumitrescu. Neclarităţile nu se opresc aici, fiind încă sub cercetare aspectul creşterii nejustificate a unor cheltuieli, despre care am mai scris şi noi.
Deşi este scos în faţă drept ţapul ispăşitor, nimeni din Buftea nu crede că Sorin Dumitrescu este singurul vinovat pentru delapidare. Mai mult, dacă ar fi aşa, aceasta înseamnă că toţi ceilalţi care s-au perindat la conducerea clubului şi cei aflaţi pe lângă aceştia, sunt o echipă de incapabili, numai buni de tras la răspăundere pentru nepriceperea lor şi proasta gestionare a banului public. Până la urmă, o gaură în buget, rămâne o gaură şi cineva trebuie s-o umple la loc.
Gaura o vor umple buftenii
Cu echipa Stoica-Marinescu la conducerea oraşului, gaura o vor umple buftenii, la fel cum se va întâmpla şi cu cele 7 miliarde delapidate de casieriţa primăriei, sau cu cele aproape 8 miliarde lei anual, cheltuiţi suplimentar pentru „serviciile de salubrizare” din Buftea şi multe altele.
Sorin Dumitrescu, timp de doi ani, alături de Dan Mande, care este şi el vicepreşedinte, coacţionar, membru în Consiliul de Administraţie al ASCS Buftea, sau măcar ceva ajutor de băgător de seamă cu funcţie de conducere, au votat, în dubla lor calitate de conducători ai clubului şi de consilieri locali, bugetele pentru sport. Adică cu o mână au votat şi cu cealaltă au cheltuit aşa cum numai ei doi ştiu, fără ca primăriei să-i pese de banii buftenilor.
Este însă greu de crezut că la un buget de 12-14 miliarde lei vechi anual, ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, consilierii locali care au votat, primarul Ion Stoica şi viceprimarul Radu Titus Marinescu – care au dispus şi dus la îndeplinire, n-au avut habar unde şi pentru ce se duc banii buftenilor.
Aceeaşi echipă, aleasă pe sprânceană, care a beneficiat de acest parteneriat public-privat, unde deşi Consiliul Local Buftea a participat cu 90% din fondurile necesa-re, iar „investitorii privaţi” cu restul de 10%, aceasta s-a întâmplat numai pe hârtie. În realitate, aportul privaţilor s-a rezumat la un contract de spălare a echipamentului sportivilor, câteva sesiuni de antrenamente La Balon, unde o parte a membrilor Consiliului de Administraţie al ASCS Buftea sunt de asemenea acţionari şi alte matrapaz-lâcuri cu facturi de provenienţă ciudată, cumpărate de cine ştie unde. Chiar dacă în clauzele contractuale se prevede clar că şi participarea la eventualele câştiguri se face în aceeaşi proporţie, se ştie că la vânzarea locului din Liga a Doua, în anul 2009, au beneficiat numai anumiţi privaţi, la fel cum s-a întâmplat şi în cazurile vânzării de jucători, Primăria Buftea şi Consiliul Local Buftea neprimind nimic din cei 90% cât le revenea din câştig.