Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au ajutat și femeile din comuna Găneasa să facă prevenția cancerului de col uterin, gratuit. Sâmbătă, pe 23 februarie, femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani din satul Șindrilița și-au făcut testul Babeș-Papanicolau și au primit cele mai bune informații despre prevenirea cancerului de col uterin, direct de la specialiștii Institutului Oncologic, din București, fără niciun fel de costuri.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 441, ediția print
„Sunt bucuros că și astăzi, pe un frig tăios, la -5 grade Celsius, femeile s-au prezentat într-un număr destul de mare la investigația pentru cancerul de col uterin, oferită gratuit de Ministerul Sănătății. Femeile au fost foarte încântate că li s-a acordat atenția necesară. După examinarea făcută de doamna doctor Șaptefrați, ele au plecat acasă bucuroase. Au fost foarte mulțumite pentru că Institutul Oncologic le oferă sprijinul necesar și în eventualitatea depistării unor leziuni. Dacă, în anul 2017, nu am avut nicio recoltare pentru Babeș-Papanicolau la Institutul Oncologic, după semnarea protocolului cu Patriarhia Română, anul trecut am făcut recoltări la 340 de paciente. Din păcate, la 37 dintre ele am găsit și leziuni care necesitau investigații suplimentare. Este un lucru foarte bun, se mobilizează foarte bine, sunt anunțați preoții din comunitățile din Ilfov. Mulțumim voluntarilor că ne ajută atât la mediatizarea acțiunii noastre, cât și în susținerea ei”, a spus dr. Virgiliu Prunoiu, coordonatorul Programului Screening, de la Institutul Oncologic București.
Dr. Cristina Șaptefrați, medic primar ginecologie oncologică: „Au fost și femei care nu au făcut niciodată testul Babeș-Papanicolau”
Și dr. Cristina Șaptefrați, medic primar ginecologie oncologică, a subliniat importanța programului. „Este foarte important ca aceste femei să efectueze testul Babeș-Papanicolau, mai ales că unele nu l-au făcut niciodată, altele au făcut în ajun de a naște copilul și de atunci au trecut niște ani buni și nu au mai repetat testul. Faptul că putem preveni un cancer de col uterin este foarte important și ne bucurăm că femeile sunt receptive și se prezintă la acest screening”, a explicat dr. Șaptefrați. Campania de la Șindrilița a fost apreciată cu laude și de beneficiare. „Este un lucru bun, să putem să mai scăpăm de boli. Multă lume nu are bani să se ducă la spitale și e foarte bine că e gratuit. A fost foarte ușor, s-au purtat foarte bine cu noi, au vorbit foarte frumos”, a spus o pacientă.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului: „Doamnele au aflat tot ce le interesa”
„Astăzi a fost o activitate foarte reușită datorită faptului că preotul din localitate a mobilizat foarte bine femeile de aici, acestea au fost foarte deschise, au pus foarte multe întrebări, aflând astfel răspunsuri la lucrurile pe care nu le știau și au aflat cât de important este acest test Babeș-Papanicolau”, a explicat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Așadar, campania de la Găneasa a fost un real succes și datorită părintelui Constantin Protopopescu, de la Parohia Șindrilița, care a mers din casă în casă și a anunțat femeile despre programul care avea să se desfășoare în localitatea lor. „Activitatea mi s-a părut foarte bună și de bun augur pentru oamenii din comunitate. Ne bucurăm că ați revenit în parohia noastră și sperăm să fie cât mai multă lume prezentă pentru analize. Oamenii au nevoie de ajutorul medicilor și mulți dintre ei neglijează această parte medicală și nu ajung să-și facă analizele acestea la cabinete sau la dispensare”, a spus părintele paroh.
Peste 400 de femei, investigate de la debutul campaniei
În primele două luni ale acestui an, 71 de persoane au fost testate în cadrul campaniei de „Prevenire și Depistare a Cancerului de Col Uterin”. Concret, de la debutul campaniei, medicii care se deplasează în teritoriu au recoltat testul Babeș-Papanicolau pentru 411 femei, alte zeci de persoane au fost consiliate de către medicii specialiști din cadrul IOB, pe diverse alte probleme de sănătate. Deși anumite persoane nu au îndeplinit condițiile necesare recoltării testului Babeș-Papanicolau, acestea au fost consiliate conform fiecărui caz în parte. Acțiunea socială a fost organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru, duhovnicul Paraclisului CMN.