A 18-a ediție a campaniei “Sănătate pentru Sate” s-a desfășurat sâmbătă, 16 aprilie, în comuna Berceni. Nu mai puțin de 150 de localnici și-au controlat sănătatea, din cap până-n picioare, fără să-și plătească investigațiile medicale.

Încă de la începutul anului, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului muncesc la foc continuu pentru a salva vieți, în cadrul campaniei “Sănătate pentru Sate”, inițiată de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Sănătății. Sâmbătă, pe 16 aprilie, echipa medicală formată din 25 de profesioniști în Sănătate, medici și asistenți din marile centre universitare din țară, s-a deplasat în comuna Berceni. Specialiști în medicină internă și medicină de familie, cardiologie, diabet și boli de nutriție, stomatologie, endocrinologie, reumatologie, kinetoterapie și medicină de recuperare, pediatrie, psihiatrie adulți, psihiatrie copii și imagistică au investigat localnicii în cabinetele medicale ale noii policlinici din comună. Săteni de toate vârstele au aflat, astfel, ce probleme de sănătate au și ce trebuie să facă pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.

Bolile sătenilor denotă un trai greu

Controalele au evi­dențiat, din nou, impor­tanța educației medicale și a examinărilor clinice în rândul oamenilor de la sate, pentru a preveni bolile grave și complicațiile acestora. Cei mai mulți săteni care au solicitat consult medical de specialitate suferă de afecțiuni care denotă un trai greu, plin de lipsuri. Tensiunea arterială peste valorile normale, obezitatea, ficatul gras și multe alte boli cauzate de alimentația deficitară, depresiile pe fondul neajunsurilor sunt doar câteva dintre problemele de sănătate descoperite de specialiști, în cazul sătenilor din Berceni. Tulburări care le-ar fi putut pune viața în pericol, indiferent de vârstă.     

 

Ajutooor! Specialiștii au nevoie de mai multe echipamente medicale

“Cazurile speciale rămân în evidența noastră. La nevoie, le recomandăm un specialist care să le efectueze investigații suplimentare și le explicăm ce au de făcut în continuare. Sunt cazuri speciale care necesită mai multe controale. Neajunsurile financiare și lipsa medicilor din mediul rural, fac ca numărul sătenilor care trebuie investigați medical să crească permanent. Ne bucurăm și de cât mai mulți voluntari. Însă, pentru dezvoltarea campaniei, și noi, la rândul nostru, avem nevoie de ajutor. Ne mai trebuie o serie de echipamente medicale care să ne permită să le oferim oamenilor servicii de înaltă calitate. Și la campania din această săptămână ne-am bucurat de sprijinul S.C. CTE Trailers S.R.L. și Automotive Investment Corporation S.R.L. care au asigurat apă, fructe și alimente pentru toți voluntarii. De asemenea, printr-un protocol cu Patriarhia Română, Carrefour a donat sute de pachete cu produse de igienă personală pentru oamenii consultați”, ne-a spus Dan Prună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

 

Donează și salvează o viață! 

Oricine poate oferi un mic ajutor pentru susținerea programului. Și tu poți salva o viață! Donează oricât de puțin și vei contribui la extinderea campaniei umanitare! Pentru a afla cât mai multe despre acest program umanitar destinat categoriilor sociale defavorizate, despre importanța extinderii lui în toate satele din Ilfov și din țară și despre modul în care poți ajuta voluntarii, sună la 0733.455.283 și discută direct cu Dan Prună, voluntar la Paraclisul Mântuirii Neamului.