Peste 700.000 de oameni de pretutindeni mor în fiecare an, ca urmare a acestei maladii cumplite. Pentru a veni în sprijinul publicului larg, a fost lansată campania „Nu lăsaţi neglijenţa să vă despartă!”, care are ca scop informarea cu privire la metodele de prevenire și diagnosticare a maladiei. “Fiecare dintre noi trebuie să fie corect și complet informat pentru a preveni atât cancerul de intestin gros – cunoscut și sub denumirea de cancer colorectal, cât și alt tip de boală. În martie (n.r. – luna dedicată Luptei Împotriva Cancerului de Intestin Gros) vom încerca să oferim oamenilor, prin diverse canale de comunicare, o bună informare astfel încât să conștientizeze pericolul bolii și importanţa unui control medical făcut la timp, pentru că dacă acest tip de cancer este diagnosticat în stadiu incipient, poate fi tratat și vindecat cu succes”, spune Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. I.C.