Nu de puține ori, atunci când avem un dor în suflet sau o apăsare care ne întristează profund, căutăm liniștea în lăcașele de cult. Vara, cu precădere perioada vacanței, ne permite să ne reculegem mai mult timp în sânul mănăstirilor și al bisericilor. Indiferent de situația delicată în care ne aflăm, putem ajunge să trăim frumos și în bucurie, dacă-i oferim sufletului hrana duhovnicească de care are nevoie.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 562, ediția print
Plini de iubire și de sete de Dumnezeu, călugării, pustnicii, preoții și maicile care ne întâmpină și ne însoțesc în această călătorie spre îmbogățire spirituală, sunt pentru noi, adevărate porți spre Rai care ne fac sufletul să cânte de bucurie. Despre importanța acestor oameni în viața noastră, ne vorbește în cele ce urmează, părintele Cristian Bolea, parohul Parohiei Dimieni, din comuna Tunari, într-un frumos cuvânt de învățătură pe care ni l-a împărtășit cu dragă inimă. “S-a spus mereu că Dumnezeu mai ține lumea aceasta pentru că există călugări și maici. Aceștia au renunțat la lume și s-au retras în singurătate, din iubire față de semeni, pentru a se ruga neîncetat pentru noi, dar și pentru a se desăvârși, pentru a se sfinți. Dintre toți aceștia, unii s-au retras și mai mult, adică mai departe, în pustietate. Aceștia se numesc pustnici sau sihaștri. Pustnicii nu mai trăiesc în mănăstire împreună cu ceilalți părinți și frați, ci ei locuiesc în peșteri, în munți și prin crăpăturile pământului. Ei țin posturi aspre, se roagă foarte mult, fac multe închinăciuni și metanii, dar mai ales inimile lor sunt pline de iubire și compasiune. Vorbesc foarte puțin și dorm foarte puțin. De obicei dorm pe scaun, sau cel mult pe un pat tare direct pe scândură, sau chiar pe jos. Unii dintre ei dorm chiar și în viitorul lor sicriu, pentru a-și aminti despre propria lor moarte și pentru a scoate astfel din inimile lor orice poftă păcătoasă, mai exact rădăcinile păcatelor”, spune părintele Cristian Bolea.
Frica se învinge prin iubire
“Dintre pustnici mulți au ajuns sfinți. Unii chiar și făcători de minuni, înainte-văzători sau văzători cu duhul, iar mulți au avut darul lacrimilor, plângând încontinuu cu lacrimi de pocăință amestecate cu lacrimi de nădejde și bucurie. Ei ne-au învățat că pocăința sau plângerea pentru păcate se face cu nădejde și curaj, nu cu deznădejde și descurajare. Adevărata pocăință se arată când omul părăsește păcatul și în locul păcatului pune virtutea opusă acelui păcat. Spre exemplu, sfinții pustnici au spus din experienta lor că opusul fricii nu este neapărat curajul, ci iubirea. Frica se învinge prin iubire. În general vorbind, atunci când omul Îl iubeste cu adevărat pe Dumnezeu, nu doar formal, ci din adâncul inimii sale, se va păzi de a cădea în păcate și patimi, pentru a nu-L întrista pe Duhul Sfânt, adică pe Dumnezeu. Pustnicii au fost plini de harul lui Dumnezeu. Și rămân așa și după ce se mută în viața de sus, adică după ce mor cu trupul. Astfel se constată că sfintele lor moaște sunt bine-mirositoare, sunt frumoase, sunt făcătoare de minuni, sunt vindecătoare de boli și alungă demonii”, mai spune părintele Cristian Bolea.
Duhul Sfânt sălășluiește în pustnici, preoți, maici și călugări
“Duhul Sfânt sălășluiește în sfinți. Dintre sfinții călugări și pustnici amintim aleatoriu pe: Sfântul Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureștilor, Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț sau Hozevitul. Dintre sfintele maici sau pustnice amintim pe: Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Teodora de la Sihla. Da, este un lucru foarte adevărat că Dumnezeu, pentru Sfinții care sunt printre noi mai ține această lume și încă nu-L trimite a doua oară pe Mântuitorul Hristos ca Judecător. Cum ne dăm seama? Haideți să cugetăm împreună puțin la ceea ce se petrece la ora actuală pe Pământ. Vedem si auzim cu toții, și ne lovim de o mulțime de păcate, și câte și mai câte lucruri rele și urâte. Acum înțelegeți? Dacă nu ar fi pustnicii, maicile, călugării, preoții și credincioșii sinceri și dedicați Sfintei Biserici, dacă nu ar fi slujbele sfinte și mai ales Sfânta Liturghie, lumea nu ar mai fi (mă refer din punct de vedere duhovnicesc, adică, cu referire la scopul pentru care omul a fost creat de Dumnezeu: pentru mântuire, sfințire și veșnicie). Pentru că acești oameni plini de Duh Sfânt aduc în lume prin ceea ce fac ei, pe Iisus Hristos Care este Lumina lumii. Iisus a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce rămâne în Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții!“. Pentru rugăciunile Sfinților Cuvioși și de Dumnezeu purtători Părinți ai noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Amin!”, spune părintele Cristian Bolea, de la Parohia Dimieni, comuna Tunari.
