Mai catolici decât Papa
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat că România are „o apetenţă de a fi mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene“ şi cere autorităţilor române simplificarea acestora. „O problemă generală pe care am discutat-o şi cu autorităţile române de mai multe ori, este aceea a apetenţei României de a fi mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene. Se ştie că aceste proceduri deja vin destul de complicate de la Bruxelles. Noi suntem însă conştienţi de faptul că povara birocratică este prea mare şi, de aceea, pentru noua perioadă 2014-2020 am introdus mai multe măsuri de simplificare. Facem în acelaşi timp un apel la autorităţile române să meargă în aceeaşi direcţie, de simplificare, şi în niciun caz să nu complice şi mai mult lucrurile“, a spus Filote.
Stop Rabla
Programul Rabla ar trebui sistat deoarece interesul pentru el este în scădere, media zilnică a înscrierilor scăzând constant, de la 162 unităţi în luna aprilie la 135 în luna mai, 103 în luna iunie şi 87 în luna iulie, se arată într-un comunicat al APIA. „Aceasta confirmă poziţia adoptată de către APIA de a solicita sistarea programului după acest an“, se mai spune în comunicatul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA). Reprezentanţii asociaţiei afirmă că un factor favorabil pe piaţa auto este creşterea disponibilităţii unor instituţii bancare de a acorda credite pentru achiziţia de autovehicule, situaţie care nu are totuşi la bază un cadru de reglementare îmbunătăţit faţă de cel de anul trecut.
Peste un miliard, refuz la plată
Valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale s-a dublat în iulie față de iunie 2014 și a ajuns la 1,05 miliarde de lei luna trecută, față de 510,8 milioane de lei în iunie, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăți din Banca Națională a României. Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în a șaptea lună din acest an a provenit tot din plățile cu bilete la ordin, care au însumat peste un miliard de lei, față de 489,55 milioane de lei în luna anterioară (+109,5%).
Stăm bine la băutură și tutun
România a exportat, în primele patru luni ale acestui an, băuturi și tutun în sumă de 227,2 milioane euro, cu 43,3 milioane euro peste nivelul din perioada similară din 2013, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Importurile de băuturi și tutun s-au cifrat la 133 milioane euro, cu 5,8 milioane euro mai mici față de cele din ianuarie-aprilie 2013, înregistrându-se un excedent de 94,2 milioane euro.