Arieratele, în creștere
Plățile restante de peste 90 de zile (arieratele) înregistrate la bugetul general al unităților administrativ-teritoriale se cifrau la 200,29 milioane lei, la finalul lunii iulie 2014, în ușoară creștere față de nivelul de 196,25 milioane lei, la finalul anului 2013, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice /MFP/. Cele mai mari arierate se înregistrează în județele Vâlcea — 76,23 milioane lei, Hunedoara — 56,23 milioane lei și Tulcea — 52,82 milioane de lei. La nivelul județului Ilfov există datorii de 11,29 milioane lei, cele mai mari fiind în dreptul Consiliului Județean Ilfov – 5,06 milioane, și a comunităților locale din 1 Decembrie – 2,39 milioane, Vidra – 1,31 milioane, Otopeni – 0,69 milioane, Dragomirești – 0,49 milioane și Grădiștea – 0,35 milioane.
Frig afară, cald în case
Populația României nu va fi afectată în cazul în care la iarnă va apărea o criză a gazelor, ca urmare a conflictelor din estul României, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul Delegat pentru Energie, prezent la Urziceni la inaugurarea lucrărilor de extindere a capacității depozitului de gaze. „În cazul în care o să apară o criză, ceea ce nu exclud și nu va trebui să ne surprindă, populația din România nu va fi afectată. Avem scenarii și în niciunul dintre ele populația nu va fi afectată”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, gazele depozitate vor ajunge, la finalul programului de stocare, la 2,5 miliarde metri cubi față de 1,7 miliarde mc cât a estimat Autoritatea Națională de Reglementare în Energie că este necesar.
Mai mulți bani, pe hârtie, pentru infrastructură
Cheltuielile cu infrastructura în România vor crește, în medie, cu 5% pe an între 2013 și 2025 – mai rapid decât cele din Europa de Vest, dar mai încet decât la nivel global – urmând să atingă valoarea de aproximativ 30 de miliarde de dolari pe an, până în 2025, conform raportului „Investițiile în infrastructura de transport rutier”, susținute în parte de fonduri europene, vor continua să constituie principala cheltuială pentru investițiile în infrastructura de transport, cu o creștere prognozată de la 4,5 miliarde de dolari în 2013 la aproape 9 miliarde de dolari în 2025”, susține Daniel Anghel, partener în cadrul departamentului de taxe și lider al echipei de servicii PwC România.
Buget mai mare, pentru Prima Casă
Ministerul Finanțelor propune suplimentarea bugetului destinat garanțiilor pentru programul Prima Casă, prin direcționarea unor sume de circa 486 de milioane de lei, neutilizate în cadrul programului de achiziție a locuințelor ANL. Guvernul a alocat pentru garanțiile din programul de achiziție a locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) un plafon maxim de 500 de milioane de lei, din care 314,5 milioane de lei în favoarea unui număr de 15 bănci, rămânând o diferență de 185 de milioane de lei, care ar fi urmat să fie alocată băncilor care nu au solicitat plafon de acest tip sau celor care solicită majorarea plafonului.