700.000 de datornici la bănci
Președintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a anunțat că, în prezent, peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite. El a arătat că ARB are câteva temeri faţă de o iniţiativă privind insolvenţa persoanelor fizice, arătând că „o astfel de iniţiativă ar putea fi preluată, aplicată și folosită prin lege împotriva legii“.
Proiectul falimentului persoanelor fizice propune ca, atunci când o persoană fizică acumulează datorii mai mari de 10.000 de euro pe care nu le poate achita către bănci sau către diverse persoane fizice sau juridice să se declare în insolvenţă, iar acest lucru să se facă printr-o declaraţie pe propria răspundere.
Pentru alte reduceri…așteptați
Reducerea TVA pentru alte produse alimentare va fi aplicată în funcţie de analizele din perioada următoare, dar nu mai devreme de șase luni, a declarat Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice /MFP/. „Cota redusă de 9% la pâine a vizat reducerea evaziunii în această zonă. Ca efect al măsurii a fost necesar să se crească anumite taxe pentru a compensa pierderi potenţiale, la solicitarea FMI. Ar fi de așteptat să fie o creștere de încasări, totuși. O eventuală altă extindere a reducerii de TVA către alte produse va fi făcută în funcţie de analizele ce vor fi efectuate, dar nu mai devreme de șase luni‘, a menţionat Manolescu.
Pâinea și specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9% începând cu 1 septembrie.
Ca de obicei, ultimii din UE
România a coborât cu o treaptă în topul Băncii Mondiale (BM) privind mediul de afaceri, până pe locul 73 din 189 de ţări, și stă cel mai prost din UE în ceea ce privește accesul la electricitate, numărul de plăţi în contul taxelor, costul importurilor și soluţionarea procedurilor de insolvenţă. Mediul de afaceri din România este mai puţin primitor decât cel din Slovenia (33), Cipru (39), Polonia (45), Slovacia (49), Ungaria (locul 54), Bulgaria (58), Turcia (69) și chiar Belarus (63), potrivit topului „Doing Business 2014“, publicat de Banca Mondială. Germania, cea mai mare economie europeană, este pe locul 21 la nivel mondial, iar Danemarca este poziţionată pe prima poziţie în UE și pe locul 5 în lume.
Direcții pentru fondurile europene
Agenţia de Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) a organizat, recent, la Parlamentul European din Bruxelles o întâlnire cu reprezentanţi ai Comisiei Europene și membri ai Parlamentului European pe tema fondurilor europene nerambursabile ce vor putea fi accesate de ţara noastră în perioada de programare 2014-2020. Deși discuţiile nu sunt deocamdată finalizate între România și Uniunea Europeană, reprezentanţii ADRBI spun că domeniile în care se vor putea depune proiecte cu fonduri europene în perioada 2014-2020 au fost stabilite și agreate de Comisia Europeană. Astfel, finanţarea nerambursabilă de la UE va spijini îndeosebi afacerile în domenii precum cercetare, IT, IMM-uri și protecţia mediului.