Lupul, paznic la oi…

Omul de afaceri Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări (ASTRA), a fost desemnat  președinte, pentru o perioadă de patru ani, al Consiliului de Supraveghere (CS) al companiei de asigurări pe care o deține, în cazul căreia ASF a cerut, la începutul lunii septembrie, în instanţă, falimentul. La adunarea acţionarilor a participat doar Dan Adamescu, iar la vot au participat, prin corespondenţă, alte două companii deținute de acesta. Totodată,  acţionariatul Astra a decis și revocarea lui Ion Niţu din funcţia de vicepreședinte al CS, precum și numirea lui Gheorghe Ovidiu Călinescu în CS.

 

Mai mulți pasageri pe Otopeni și Băneasa

În primele 9 luni ale acestui an, pe cele două aeroporturi ale Bucureștiului, Henri Coandă (Otopeni) și Aurel Vlaicu (Băneasa), a fost înregistrat un trafic aerian de 7,037 milioane pasageri, în creștere cu 11% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre cele două aeroporturi, cei mai mulți pasageri – 7,033 milioane – au fost înregistrați pe Henri Coandă. Compania Naţională Aeroporturi București (CNAB), administratorul celor două aeroporturi, estimează că în acest an va fi depășit pragul de nouă milioane de călători. Anul trecut, cele două aerogări au fost tranzitate de 8,32 milioane pasageri, numărul aterizărilor și decolărilor fiind de 102.048. Pe Aeroportul Henri Coandă operează, în prezent, 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

 

Peste 2,3 milioane de portări,
în 7 ani

Peste 2,3 milioane de portări ale numerelor de telefon au fost înregistrate în România, în cei 7 ani de când a fost lansată portabilitatea, mai mult de trei sferturi dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă, a anunțat Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Din totalul celor 2.327.058 de numere de telefon portate, 1.798.488 sunt numere de telefonie mobilă (77%) și 528.570 de telefonie fixă. Până în octombrie 2015, Vodafone continuă să fie operatorul cu cele mai multe numere primite prin portare (509.318), urmat de Orange (452.551), RCS & RDS (447.209), Telekom Romania Mobile Communications (373.669) și Telekom Romania Communications (14.975).

 

Toyota bagă în service 6,5 milioane de autovehicule

Toyota Motor Corp va rechema la service 6,5 milioane de vehicule din întreaga lume, din cauza unei defecțiuni la comutatorul geamurilor electrice, care, în anumite situații, se poate supraîncălzi și topi. Este vorba de aproximativ 2,7 milioane de vehicule în America de Nord, 1,2 milioane în Europa și 600.000 în Japonia, a anunțat cea mai mare companie auto din lume. Printre modelele rechemate la service se află Camry, Corolla, RAV4, Yaris și Aurion, produse în perioada 2006 — 2010, și Highlander, Tundra, Sequoia, Scion xB, fabricate între 2005 — 2010. Compania niponă a dat asigurări că nu s-au înregistrat accidente din cauza acestei defecțiuni, iar decizia de rechemare la service este o măsură de precauție. Proprietarii vor fi înștiințați, de luna viitoare, cu privire la repararea mașinilor.