Ghidul surselor de iluminat
Asociația Română pentru Iluminat (ARI), , în parteneriat cu Asociaţiile InfoCons şi Recolamp a lansat un proiect denumit „Alegeţi un iluminat mai bun – Ghidul pentru achiziţia surselor de iluminat“, scrie News.ro. Acest ghid vizează îmbunătăţirea gradului de cunoaştere în privința opţiunilor celor mai adecvate pentru fiecare dintre dintre consumatori, referitoare la sursele de lumină.
Președintele ARI, Dan Vătăjelu, susține că peste 50% din etichetele becurilor şi corpurilor de iluminat din comerţ induc în eroare consumatorul pentru că informaţiile pe care le conţin „nu sunt conforme cu realitatea, sunt trucate sau incomplete“.
Informații care „luminează” consumatorul
Președintele ARI arată că, Ghidul descrie tipurile de becuri existente – formă şi dulie, oferă date despre consum privitoare la noile tehnologiil, comparativ cu cele care folosesc incandescenţa filamentelor, durata de viaţă, timpul de aprindere, temperatura de culoare – lumină caldă (2.700 Kelvin, sau lumină rece 6.000 Kelvin -, necesitatea colectării separate şi a reciclării surselor de lumină, eficienţa energetică ş.a.m.d. În cadrul acestui proiect, într-o primă etapă, vor fi tipărite 8.000 de afişe de informare a publicului, care vor fi distribuite cu ajutorul InfoCons către toate autorităţile locale. Totodată, până la finalul anului, asociaţia pregăteşte editarea a încă cinci ghiduri destinate profesioniştilor: autorităţi publice, unităţi de învăţământ, spitale şi investitori privaţi.
Doar 13% din becuri sunt reciclate
Potrivit ultimelor date publicate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, valabile pentru 2012, şi citate de directorul de marketing al Recolamp, Roxana Şunică, în România intră, anual, circa 12 milioane de unităţi de becuri şi echipamente de iluminat. Din această cantitate, însă, doar 12-13% sunt colectate şi reciclate. Începând cu data de 1 ianuarie 2016, România are o ţintă de colectare de minimum 40% din greutatea medie a produselor introduse pe piaţă, în ultimii trei ani, de către producătorii români. Urmează ca, până în 2021, să fim capabili să asigurăm colectarea şi tratarea a minimum 65% din deşeurile de echipamente electrice. Cea mai mare rată a colectării echipamentelor de iluminat, în 2015, a fost înregistrată de Asociația Recolamp, când aproximativ 80% din aceste echipamente au fost recoltate și reciclate. O altă problemă este pusă pe tapet de Roxana Șunică: „În România încă se mai vând becuri clasice, cu filament, dăunătoare mediului din cauza faptului că sunt mari consumatoare de energie”, mai spune ea, cu toate cî Uniunea Europeană a interzis, în urmă cu câţiva ani, comercializarea acestui tip de becuri.
Recolamp are 12.000 de puncte de recoltare a deșeurilor
Asociaţia Recolamp, formată din 164 de producători sau importatori de echipamente de iluminat, are 12.000 de puncte pentru colectarea deşeurilor. În 2015, participanţii Recolamp au introdus pe piaţa din România circa 7 milioane unităţi de echipamente de iluminat. Asociaţia are ca membri fondatori companiile Philips România, Osram România şi GE Hungary ZRT. Organizaţiile care au licenţă de operare pe deşeurile de echipamente de iluminat sunt asociaţiile Ecotic, RoRec, Recolamp, Environ, Ecopoint, Ecomold, Eco Lighting Collect şi firma CCR Logistics Systems.