Anul acesta producătorii de cartofi s-au confruntat cu pierderi considerabile ale recoltei. Condițiile agrometeorologice au făcut ca aceștia să înregistreze o producție cu 70% mai mică decât anul trecut. Scăderea producției se constată și la nivel european.

Conform datelor furnizate de Departamentul Agriculturii al SUA, producția de cartofi la nivel mondial va fi cu 4-5% mai mică în anul 2012 față de anul trecut. Statele Unite vor avea, totuși,  o creștere de 8%, în timp ce Europa va cunoaște o scădere cu 20-25% față de aceeași perioadă. Excepție face Polonia, unde producția a fost foarte mare. Astfel se face că piața românească a ajuns să fie invadată de cartofi polonezi, dar și de cartofii egipteni, deoarece, cum spuneam, producția românească a fost dezastruoasă. Unele judeţe, din păcate chiar cele tradiţionale (Braşov, Harghita, Covasna), înregistrează scăderi istorice de producţie pe unele areale. Seceta cum-plită din aceste zone şi arşiţa atmosferică au produs pierderi enorme. Ponderea cartofului de calibru comercial pentru consum (peste 55 mm) nu depăşeşte 30%. Res­tul cartofului este mic, încolţit, puit (creşteri secundare) sau deshidratat. Cu toate acestea, preţul ac­tual al cartofului nu pare să compenseze nici în parte pierderile financi-are ale producătorilor. Cartoful autohton este concurat cu succes de cel din Polonia şi Egipt, ţări care fac acum legea pe tarabele româneşti. În Polonia, cartoful se vinde cu 20-30 zloţi/kg ambalat în saci de 15 kg, adică aproximativ 0,25 lei/kg. Adus în România, ajunge la 35-40 de bani, dar angrosistul îl dă din plecare cu preţ dublu (0,8-1 leu/kg). Tarabagiul îi mai adaugă 50 de bani şi iată cum găsim cartofi cu 1,5-2 lei/kg. Fermierii români se aşteptau ca, din cauza crizei cartofului la nivel naţional, anul acesta să obţină un preţ cel puţin comparabil cu cel din primăvara anului 2011, când pe toate tarabele cartoful  se vindea cu 3 sau chiar 4-5 lei/kg. Este posibil, totuși ca, odată cu venirea iernii, în ciuda concurenței polonezo-egiptene, prețul cartofilor autohtoni să crească, atingând, cel puțin nivelul amintit.