Reabilitarea Spitalului Județean Ilfov a intrat în linie dreaptă

De la anul, ilfovenii (și nu doar ei) vor fi beneficiarii celui mai modern spital, dotat cu aparatură medicală de top, după ce lucrările de reabilitare, modernizare și echipare ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov vor fi încheiate, la finele lui 2015.

”Sper ca în februarie-martie 2016 să fie inaugurat efectiv!”, a spus Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, aflat, la finele săptămânii trecute, în viitoarea secție modernă de ATI a unității spitalicești. Oficialul a participat, alături de Dan Nicula, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov, Victor Matei, director General Service 98, Mugur Stancu, director general Medicare Technics, Liviu Grădinaru, manager de proiect sau Elena Popescu, director medical al spitalului, la o conferință de presă prilejuită de prezentarea stadiului în care se află proiectul. Așa cum arătam mai sus, discuțiile de dinaintea turului prin ”frontul de lucru” s-au purtat într-o încăpere refăcută complet, în care va funcționa viitoarea secție ATI a spitalului. Pornind de la acest lucru, Gabriela Aldea, din partea CJI, a spus că, ”este doar o ironie a sorții, sau nu, locația aleasă. Pentru că, la un moment dat, acest proiect a fost considerat mort”. Același lucru l-a remarcat și Marian Petrache care, chiar dacă acum a vorbit ”cu detașare” despre proiect, la începuturi, la primul comandament de șantier, și-a pus mâinle în cap și s-a gândit chiar să anuleze contractul. ”Am discutat atunci mult cu proiectantul și constructorul. Și au fost doi oameni care au schimbat
cursul acestui proiect – Liviu Grădinaru și Dinu Radu, șeful de șantier. Au fost eforturi extraordinare! Ar putea fi scrisă o jumătate de carte despre reabilitarea acestui spital, iar toți cei implicați vor fi urmăriți de acest proiect deosebit pentru cariera lor”, a mai spus Marian Petrache.

Standarde înalte

Implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile, acordate în cadrul POR 2007-2013, proiectul, cu o valoare totală de aproape 88 de milioane de lei (din care suma nerambursabilă este de 69 de milioane de lei), vizează îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală din Ilfov, pentru asigurarea accesului egal al cetățenilor la serviciile de sănătate. Clădirea principală a spitalului – ”Pavilionul H” – a fost concepută deficitar și a fost greșit conformată, încă de la început, mărturisea, anul trecut, proiectantul. Drept urmare, s-a procedat la reamenajarea spațiilor funcționale, conform cerințelor și standardelor europene în vigoare. Pentru aceasta, unele secții au fost complet reamenajate și refăcute, aproape „din temelii”. Partea medicală a fost structurată pe etaje. Astfel se va asigura o legătură foarte bună între secțiile existente și o funcționalitate foarte clară pe circuite „murdare” și circuite „curate”. Subsolul clădirii va adăposti trei săli de explorări funcționale, dotate cu aparatură pentru ecografie, tomografie și RMN.

UPU, care se va afla la parter, va avea la dispoziție patru cabinete de gardă medicală, două săli de tratament cu câte 4 paturi, o sală de chirurgie și una de gipsare, precum și o stație de sterilizare, care va deservi întreg spitalul. Etajul I va fi destinat spitalizării post chirurgie generală și va dispune de 26 de paturi. La etajul II vor fi spitalizați pacienții care au suferit intervenții chirurgicale ortopedice și de neurochirurgie. Secția va avea, de asemenea, 26 de paturi. Etajul III va fi destinat spitalizării ORL și BMF și va avea tot 26 de paturi, iar la etajul IV va funcționa serviciul ATI, cu două saloane de 7 paturi și o rezervă cu un singur pat. La etajul V se va afla Blocul Operator, cu două săli de intervenții.

 

Exemplu în regiune

Dan Nicula, directorul ADRBI a subliniat un lucru extrem de scurt și foarte important – că acest proiect, ”o abordare de succes, va fi un exemplu pentru regiunea București – Ilfov!”

Am reținut din luările de cuvânt ale invitaților:

– ”A fost un efort extraordinar. Sunt mult mai relaxat acum!” – Marian Petrache;

– ”O abordare de succes, un proiect greu, cu modificări făcute în timp, care au permis să se ajungă aici. Felicitări!” – Dan Nicula;

– ”O provocare pentru orice constructor. Complexitatea proiectului a fost mare! Am fost atenți la detalii” – Victor Matei;

– ”Am avut și noi destule emoții în anumite momente, iar dacă CJI nu se implica în fiecare etapă a lucrărilor, nu ajungeam aici!” – Mugur Stancu;

– ”O onoare imensă să ajung la acest moment, când văd că visele devin realitate! Vom putea trata pacienții la nivelul secoului XXI, vom arăta ce putem face și vom sta alături de colegii din Europa, fără jena că nu avem cu ce să ne mândrim. Nu am fi putut fără CJI și de aceea, le mulțumim că nu au renunțat” – Elena Popescu.