Aproximativ 5.000 de români donează sânge în fiecare lună la Centrul de Transfuzii din București. Graţie Programului “O șansă pentru viaţă”, lansat în urmă cu patru ani, unitatea sanitară a fost renovată parţial și dotată cu echipamente informatice de ultimă generaţie. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Primirea și înregistrarea donatorilor se realizează mult mai ușor acum, iar donatorii petrec mai puţin timp în centru. Conform legii, toți cei care donează sânge au dreptul la o zi liberă, la cerere, primesc șapte tichete de masă și sunt învoiţi o zi de la școală sau de la serviciu. Mai mult, donatorii beneficiază de o reducere la abonamentul pentru mijloacele de transport în comun, timp de o lună.