Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește celor interesați că data limită pentru depunerea cererilor de plată pentru Măsura 215 – pachet a) – bunăstarea animalelor – porcine este 30 august 2013, inclusiv.
Cei care fac această solicitare trebuie să fi depus cereri de ajutor, pentru Măsura amintită, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 149/2012.
În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. În cadrul acestei măsuri este exclus sprijinul pentru investiţii. Cererea de plată poate fi completată atât pe hârtie, cât şi la calculator, prin accesarea site-ului www.apia.org, însă şi în acest caz, forma finală trebuie tipărită la imprimantă şi depusă la Centrul Judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află sediul social, sau pe raza teritorială unde are capacitatea de producție cea mai mare.
Eventualele greşeli comise la completare, se corectează de către beneficiar prin tăiere cu o linie orizontală, iar informaţia corectă va fi înscrisă alături, confirmând corecţia efectuată prin semnarea şi datarea acesteia de către beneficiar. În urma depunerii cererii, solicitantul va primi un bon de mână care conține următoarele date: centrul judeţean, numărul cererii din registrul special, data și ora înregistrării, numele lizibil și semnătura funcţionarului APIA care a primit cererea. Acest bon constituie dovada depunerii cererii.
Documente care trebuie să însoțească cererea
copie CUI / CIF, după caz;
copie buletin/carte de identitate a titularului/administratorului/reprezentantului legal/ împuternicitului;
copie autorizaţie sanitar-veterinară/copie înregistrare sanitar-veterinară pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz sau copii autorizaţii sanitar-veterinare/copii înregistrări sanitar-veterinare pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz pentru mai multe exploataţii cu cod ANSVSA;
copia schiţei adăpostului/adăposturilor pentru fiecare cod ANSVSA (din care să reiasă suprafaţa liberă de pardoseală a spaţiilor de cazare și suprafața utilă pe boxă/ compartiment pentru fiecare hală);
programul de iluminat: vară/ iarnă (în funcţie de data schimbării orei) care să conțină intervalul orar pe perioade, în funcție de tehnologia de creștere și categoria de porcine, după caz;
graficul de livrare estimat anual; graficul de populare estimat anual; copia declarației pe suprafață, dacă este cazul; împuternicire şi copii acte de identificare împuternicit, dacă este cazul; document coordonate bancare; alte documente justificative, dacă este cazul.