Baschetbaliștii de la Concordia Chiajna se pot declara nemulțumiți de faptul că „luminile rampei” în ceea ce privește gruparea ilfoveană au stat în ultimele luni nu-mai pe fotbaliști. Și au și motive de supărare!
Chiar dacă se află abia în al doilea an de viață la nivelul secției de baschet, Concordia Chiajna este lideră în liga secundă a baschetului masculin românesc, depășind o legendă a jocului sub panou de la noi, fosta multiplă campioană Steaua și confirmându-și statutul de candidată la promovare. Echipa lui Vukadinovič și Lucič a rămas neînvinsă și după partida cu Steaua, pe care a învins-o cu 83 la 63.
La mai toate partidele din Sala Sporturilor Concordia din Chiajna au asistat cel puțin 500 de spectatori. Dintre băieții antrenați de cuplul sârb Vlastimir Vukadinovič – Vladimir Lucič s-au remarcat în special conducătorul de joc Nemanja Petrovič, fundașul ofensiv Vasile Ștefan și pivoții Horia Codin și Aleksandar Vuletič.
Echipa masculină de baschet seniori a clubului sportiv Concordia Chiajna a avut un parcurs fără greşeală până acum, în prima parte a sezonului regulat, din seria a II-a a Ligii I. Ilfovenii au şapte victorii din tot atâtea posibile, deci un total de 14 puncte, într-o serie din care mai fac parte Steaua, Ştiinţa, ambele din Bucureşti, Phoenix Galaţi sau echipa secundă a lui SCM Universitatea Craiova.
Concordia Chiajna s-a descurcat de minune, este singura echipă din România şi printre puţinele din Europa cu peste 80 de puncte înscrise pe meci şi mai puţin de 70 de puncte primite în fiecare partidă. Mai mult, Chiajna şi a învins toţi adversarii la diferenţe de minimum 13 puncte. Liga I este al doilea eşalon valoric al baschetului românesc şi este formată din trei serii, de unde primele două sau trei clasate merg la barajul de promovare. Concordia Chiajna şi-a asigurat matematic locul la baraj, obiectivul baschetbaliştilor fiind acela de a promova în elită, la finele actualului sezon stagional.
Primul meci din 2013 pentru baschetbaliştii ilfoveni este cel cu Steaua, în deplasare, pe 26 ianuarie.
La începutul acestui sezon, clubul din Chiajna a fost în tratative avansate cu secția de baschet a celor de la Dinamo București pentru a fuziona. Până la urmă, ilfove-nii au decis să ajungă în prima ligă prin forțele proprii, refuzând oferta bucureștenilor. În acest moment, Dinamo este pe ultimul loc al primei ligi din România.
Lotul Concordiei:
Vasile Ștefan, Aleksandar Vuletič, Nemanja Petrovič, Daniel Ilie, Horia Codin, Ionuţ Bâscoveanu, Alin Săftel, Marius Stoican, Emil Barbu, Mădălin Gogea, Vlad Andronescu, Șandor Pap, Andrei Ioan, Vlad Albu, Mihai Văcărescu