Sâmbătă, 29 august, pe stadionul orașului Chitila, locuitorii orașului ilfovean aflat la doar 9 kilometri de București s-au adunat cu mic, cu foarte mic și cu mare pentru a-și sărbători orașul, alături de oficialităţile locale.
Letiţia Boroi, în deschidere
Spectacolul oferit de primărie a fost deschis, pe o căldură sufocantă de una dintre deja interpretele renumite ale muzicii populare românești, Letiţia Boroi, originară din Chitila. Talentată, căci a început să cânte la Ansamblul „Doruleţul” din Chitila, frumoasă și extrem de respectuoasă faţă de colegii mai mari, faţă de tradiţii și moștenirea muzicală românească, Letiţia Boroi este o bucurie pe scenă și o dovadă melodioasă a talentului care curge prin venele tinerilor chitileni. Iar Letiţia a cântat în deschiderea spectacolului, dar și pentru a încălzi atmosfera pentru alte două nume mari ale scenei muzicii populare românești, Constantin Enceanu și Laura Lavric. Reprezentant al muzicii dintre Olt și Dunăre, Constantin Enceanu a interpretat piese de pe cel mai recent album „Anii care-i am acuma, ţine-i Doamne cât e lumea” care au dat startul spectatorilor la sârbe, cu toată căldura după-amiezei. Un recital din suflet, de trei sferturi de oră, împănat cu dialoguri cu publicul și strângeri de mână. Laura Lavric a adus pe scenă alte ritmuri, ale Bucovinei natale și, implicit, alt ritm de dans din partea chitilenilor. Conversaţiile spumoase cu publicul, dar și cu prezentatoarea spectacolului Andreea Remeţan s-au lăsat cu un selfie adorabil cu publicul. Laura Lavric a cântat și „a capella”, adică fără acompaniament instrumental, ca o probă a calităţilor vocale. Și, pe lângă recitalurile din suflet oferite chitilenilor, am mai învăţat ceva de la Laura Lavric și Constantin Enceanu: că nu poţi reduce piese din costumul popular, indiferent de lâna pe care o conţin fota sau vesta și indiferent de gradele peste 30. Profesioniști!
Cetăţeni onorifici, 3 elevi de nota 10
Momentul care a urmat a fost absolut special pentru orașul Chitila, deoarece trei elevi care au terminat clasa a VIII-a au fost recompensaţi la scenă deschisă. Motivaţia gestului i-a aparţinut primarului Emilian Oprea: „Avem un oraș frumos, am construit multe împreună și sunt convins că vom face împreună în perioada următoare, și celelalte proiecte pe care le avem în plan. Chitila este tot mai frumoasă de la an la an. Dar, cel mai mult ne mândrim, în Chitila, cu copiii noștri și astăzi avem o surpriză. Sunt aici trei copii minunaţi care nu știu ce le-a pregătit primăria. Pentru că la școala din Chitila se face performanţă și pentru că noi sprijinim performanţa, îi invit pe scenă pe Adela Cristina Ștefan, Ioana Beatrice Oprea și Gheorghe Luchian, care au terminat clasa a VIII-a cu media 10. Ne-am gândit să-i premiem, sunt premii de 10.000 lei în total și noi sperăm să-i stimulăm astfel și pe ceilalţi colegi ai lor de la școală și, în anii care vin, scena aceasta să fie plină cu elevi de nota 10 pe linie și noi să dăm cât mai multe premii.” Iar premianţii, complet uluiţi, au primit diploma de cetăţean onorific oferită de Primărie și de Fundaţia Pro Chitila, câteva premii materiale și, mai ales, aplauzele și uralele din partea chitilenilor. Și mă gândesc și cât de mândri au fost și în acele momente părinţii lor!
Ritm și mișcare exclusiv de la Chitila
Și pentru că în oraș talentul mustește, a urcat, apoi, pe scenă Anca Andreea Buzatu, pe care am văzut-o și la X Factor, lansată deja pe o carieră profesionistă. Au urmat numai doi componenţi ai trupei Green Poison, niște rockeri simpatici, însoţiţi de părinţi emoţionaţi și care ne-au oferit, printre altele, o interpretare excelentă a unei piese vestite, „Dacă ploaia s-ar opri”, a trupei Cargo. I-am revăzut apoi cu mare plăcere pe fraţii Savu, Andrei-Alin-Adrian, trei muzicieni care au interpretat o suită românească, sub privirile atente ale mamei lor. Micii karateka de la CS Karate Chitila, despre care Jurnalul de Ilfov a mai scris, au executat în aplauzele tuturor mișcările specifice de atac sau apărare, după tradiţionalul salut adresat mulţimii. Adorabili toţi, fie că arătau ca niște păpuși în kimonouri albe, fie că, mai mărișori, aveau grijă de colegii
lor mai mici.
„Nebunie” la Andreea Bălan și Smiley
Și dacă au fost invitate nume mari ale muzicii populare, Primăria nu putea să nu invite și nume mari ale muzicii tinerilor, așa că Andreea Bălan cu Petrișor, dansatoarele și colecţia lor de pene au oferit un show admirabil și complex. Ritmurile au fost diferite, pop, latino, arăbești și ţigănești, într-un iureș nebun și schimbări de costume la secundă. Și o avalanșă de copii cu mămicile lor care voiau autografe și fotografii cu Andreea. Nici Smiley nu a scăpat de astfel de cereri, încă de când se pregătea să intre în scenă. Doar că fanii trebuie să știe că orice artist oferă aceste minute publicului său după terminarea spectacolului și nu înainte când se concentrează să interpreteze cât mai bine. Copiii au cântat și cu Smiley, dovedind că-i sunt fani serioși, nu de-o seară. Iar artistul nu a fost mai puţin profesionist decât predecesorii săi și astfel a deschis drumul impresionantului foc de artificii care a încheiat spectacolul prilejuit de Ziua orașului Chitila. Iar Chitila, nu știu prin ce management, și-a comandat și anul acesta o lună plină, frumoasă și mare, care i-a vegheat pe toţi. La mulţi ani, Chitila!