Cele mai grave probleme în cuplu apar de obicei din cauza banilor. Şi totuşi, o gestionare eficientă, bazată pe colaborare, comunicare şi asumarea reciprocă a responsabilităţilor, te poate ajuta să depăşeşti momentele critice din viaţa de cuplu. Dă dovadă de maturitate.
Psiholog Laura Băluţă
Cabinet Individual de Psihologie
Statisticile arată că unele dintre cele mai frecvente probleme ale cuplurilor pornesc de la lipsurile financiare. Atunci când nu există o compatibilitate în ceea ce priveşte bugetul celor doi parteneri de viaţă, diferenţele dintre ei devin factori principali de stres, de conflict care afectează implicit intimitatea. Un studiu publicat recent de către experţii Universităţii Utah din Statele Unite ale Americii, arată clar un lucru pe care cred că îl ştim cu toţii, dar pe care ne este teamă să îl recunoaştem deschis. Cu cât un cuplu se ceartă mai mult pentru bani, cu atât mai mult cresc posibilităţile ca cei doi să se despartă. Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi în felul în care se raportează la bani, şi asta pentru că ei interpretează problemele şi oportunităţile din unghiuri diferite de vedere.
Cui îi revine responsabilitatea financiară, soţului sau soţiei?
Femeile au tendinţa de a vedea banii mai mult ca pe o problemă de securitate, aşa că vor gravita mereu în jurul ideii de “bani pentru zile negre”. Din cauza nevoii lor de securitate, femeile pot să resimtă senzaţii de frică atunci când trec prin perioade dificile din punct de vedere financiar. De cealaltă parte, atunci când vine vorba despre bani, bărbaţii tind să rişte mai tare şi să nu îşi facă economii. Atunci când se confruntă cu probleme financiare, nivelul de auto-stimă al bărbaţilor poate să fie afectat, întrucât, aceştia consideră banii un indice al statutului lor social. Într-o relaţie stabilă şi împlinită nu contează cine aduce mai mulţi bani în casă şi cine cheltuieşte mai puţin.
Ambii parteneri trebuie să fie la fel de maturi şi de responsabili încât să se înţeleagă şi să se sprijine reciproc. Fiecare trebuie să facă economii şi să contribuie în mod egal la cheltuielile care vizează vacanţele în doi sau întreţinerea casei. Soluţii menite să păstreze relaţia frumoasă şi armonioasă există, dar ele presupun eforturi comune de a le găsi şi de a le respecta.
Banii la comun sau separat?
Fiţi deschişi şi răspunzători amândoi atunci când vă delegaţi unul celuilalt responsabilităţile legate de bani. Doar pentru că unul dintre parteneri a fost responsabil pentru bugetul şi investiţiile voastre pentru o perioadă mai lungă, asta nu înseamnă că trebuie să facă acest lucru pentru totdeauna. Ambii parteneri ar trebui să fie implicaţi în ceea ce presupune investiţiile şi ţelurile financiare ale familiei, iar aceste probleme trebuie discutate periodic, astfel încât, cei doi parteneri să îşi asume responsabilităţile sale.
Acest gen de colabolare şi comunicare în privinţa banilor reprezintă fundamentul unei relaţii stabile. Dacă vă stabiliţi ţeluri comune în privinţa finanţelor, vă veţi apropria şi mai tare. Împărtăşiţi-vă visurile în legătură cu locuinţa voastră, vacanţa, copiii sau pensionarea şi în felul acesta, veţi crea armonie în familie. Trebuie să învăţaţi să vă acceptaţi unul pe celălat.