Potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pentru alegerile parlamentare organizate în acest an, pe 11 decembrie, județului Ilfov îi revin doi senatori și cinci deputați, în mandatul 2016-2020.

În acest moment, Ilfovul este reprezentat în Parlament de către deputații Radu Stroe, Ninel Peia, Hubert Petru Ștefan Thuma, Daniel Gheorghe și Ștefan Burlacu. La Senat, Ilfovul mai este reprezentat doar de Nicolae Nasta, Gabriela Firea demisionând din Camera superioară a Parlamentului, după ce a fost aleasă primar general al Capitalei.

 

Candidații filialelor ilfovene ale formațiunilor politice

 

PNL Ilfov i-a propus drept candidați, pentru Se­nat, pe Nicoleta Pauliuc, George Ene, Adriana Stoica, Luiza Manea.

Iar pentru Camera Depu­taților au fost propuși:  Daniel Gheorghe, Mihai Culeafă,  Florin Secară, Daniel Zamfir, Lia Lungan, Mioara Drăgan,  Petru Niculae.

 

PSD mizează, pen­tru Senat, pe: Emanuel Gabriel Bot­nariu, Cornelius Roșiianu, Victor Neagu, Jeni Barbu.

Iar la Camera Deputaților pe: Alexandra Corina Bogaciu, Constantin Cătălin Zamfira, Mihai Sandu Niță, Gheorghe Bolintineanu, Niculae Constantin.

Din partea USR Ilfov candidează, la Senat: Alexandru Cosmin Moldovean, Dragoș Ioan Coste, Adrian Ion Burcea, Silviana Geanina Mateescu.

Iar la Camera Deputaților: Cornel Zainea, Ciprian Băilă, Petruța Nedelcu, Ciprian Necula, Daniel Taivan, Oana Marina Mateescu, Florin Cepraga.

 

PMP Ilfov speră să obțină rezultate bune (precum la alegerile locale), iar candidații propuși sunt, pentru Senat: Alexandru Gheorghe Dumitrescu, Marian George Cucu, Viorica Maria Iordache.

Iar pentru Camera De­putaților: Rizia Tudorache, Iosif Dorin Cândea, Marian Coman, Miluță Orheanu, Magdalena Grecu, Marin Vasile, Dumitru Chiță.

 

ALDE a optat, în Ilfov, pentru: Valentin Diblă, Ninel Toma, Laura Albani, Florin Viorel Cecate, pentru Senat, iar pentru Camera Deputaților, pentru: Constantin Alin Bucur, Nelu Gheorghe, Adrian Vlad Țone, Daniela Călin, Adrian Cristian Constantin Ioan Matei, Florin Giurea.

 

PRU dorește să trimită în Se­nat, pentru Ilfov, doi candidați dintre: Gheorghe Gheorghe, Ligia Elena Moldovan, Daniela Simona Grădinaru, Emilian Marius Oanță.

Iar în Camera Deputaților, cinci candidați dintre următorii: Alexandra Luiza Neniță, Gabriel Iordan, Daniel Predoșel, Florin Mușat, Bogdan Pintileasa, Adela Ana Lupșe, Andreea Brândușa Nastasiuc.

 

ANR (Alianța Noastră România) îi propune la Senat pe: Adrian Constantin Bunea, Răz­van Alexandru Cârstea,  Valeriu Ariciu, iar la Camera Deputaților pe: Liviu Iulian Dră­ghici, Adrian Vlă­duț, Cristian Maliszerschi, Alexandru Cristian Soare.

 

La PRM, echipele aruncate în luptă sunt formate din: pentru Senat Cristiana Matei, Ana Daniela Herghelegiu, Violeta Zaluțchi, Maria Rădulescu, iar pentru Camera Deputaților: Nicolae Iuruc, Robertino Niță, Dan Roberto Dănuț, Marin Florea, Ionuț Andrei Relu, Silvian Zaluțchi, Sorin Cristea.

 

UDMR propune pentru Senat pe: Dudas Iakab, Istvan Gyorgy, Szabo Csilla Erzsebet, Robert Mayer, iar pentru Camera Deputaților pe: Miclok Erno, Aurel Otto Szanto, Bauman Dieter Gergo, Boldiszar Maria, Zatyko Jacint, Liegrandi Nagy Panna, Fodor Karoly Levente.