Cu 3 grădiniţie dintre care una cu program prelungit, cu blocuri anvelopate și o mândră clădire a Casei de Cultură, comuna Cornetu își întinde faldurile cochetăriei și ale curăţeniei către toate casele și străzile din Cornetu și Buda.

Un răspuns valabil pentru toţi ilfovenii

Viceprimarul comunei Cornetu Ion Stanciu, era în audienţă cu un locuitor al comunei  pe care îl lămurea despre lucrările de apă și canalizare. Răspunsul viceprimarului este cu siguranţă de interes și pentru alţi cetăţeni din Cornetu sau din judeţ. Așadar, în 2008 când s-au întocmit proiectele pentru accesarea banilor puși la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru introducerea apei potabile și a reţelei de canalizare, planurile au fost întocmite până la ultima casă de pe oricare stradă. Așa s-a raportat, pentru atât s-au solicitat banii. Din 2008 până în 2013 s-au construit multe case de la acea casă limită luată în calcul. Este imposibil ca din banii accesaţi pentru, să spunem, 100 de case, să fie introduse reţelele pentru 110 case. “Regulile stricte ale decontării banilor europeni nu pot fi încălcate și lucrările în aceste situaţii trebuie suportate de cetăţeni, după ce își fac cerere de branșare. Domnul care a venit avea fosă și dorea branșare numai la canalizare. Și iar, nu se poate. Condiţia realizării acestor lucrări a fost introducerea simultană a apei și a canalizării pentru a exista contorizare. Doar pentru canalizare nu există contorizare și, în consecință, apa se plătește la paușal. Iar acest sistem înseamnă punerea din oficiu a 5 mc de apă, indiferent de consum.”

Altfel, lucrările la apă și canal continuă

Se lucrează de zor  în Cornetu și viceprimarul ne povestește că, ime­diat cum vremea a devenit mai blândă, lucrările au reînceput și se speră ca la finele anului 2014 când este termenul de finalizare, aproape 25 de kilometri  de conducte să fie introduse. Cele 9 milioane de euro accesate prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară  Apă (ADIA) Ilfov vor fi astfel cheltuite și decontate până la ultimul cent. Desigur, branșamentele de la conducta principală până după gardul fiecărei gospodării se fac cu bani europeni. Din căminul pe care fiecare gospodar este obligat să-l construiască în curtea lui, cămin unde vor fi instalate apometre și conducte până în locuinţă, cheltuiala este pe seama gospodarului.  Staţia de epurare este comună între comuna Cornetu și orașul Bragadiru iar cele 5 puţuri de mare adâncime la 170 m oferă fără probleme apa potabilă necesară. Cele două bazine de stocare a apei de 500 metri cubi fiecare sunt suficiente. Pentru ca la finalul lucrărilor apa să ajungă în toate casele și să fie evacuată fără probleme, s-a schimbat și conducta de refulare.

Noua școală – urgenţa din Cornetu

În momentul de faţă la școala din Cornetu (reabilitată și modernizată) se învaţă în două schimburi. Clasele I-IV vin dimineaţa, iar clasele V-VIII învaţă după amiază. Rapid, între două audienţe, primarul Adrian Eduard Stoica ne-a spus că proiectul extinderii școlii făcut prin Programul Operaţional Regional (POR) este declarat eligibil, dar fără finanţare.  Proiectul a fost depus în urmă cu un an și ceva când s-au deschis Axele cuprinse în Program și viceprimarul ne explică ce se va întâmpla: “Actualul teren din spatele școlii va fi mutat spre dreapta și pe locul acestui  teren de sport, vom construi noul corp al clădirii care va adăposti 8 săli de clasă. Noul corp unde vor învăţa elevii din clasele V-VIII va fi despărţit de un gard de actuala școală unde vor rămâne cei mici. Astfel, vom elimina și eventualele probleme între copiii de vârste diferite. Ne-am propus la primărie ca lucrările să înceapă la sfârșitul lunii aprilie și pe 15 septembrie elevii să înceapă cursurile chiar dacă faţada, să spunem, nu va fi gata. Pentru noi este urgent să extindem școala care a devenit neîncăpătoare. Și eu, și primarul am învăţat la această școală, dar eram mai puţini, nu erau două schimburi ca acum”, adaugă  viceprimarul Ion Stanciu.

Judecătoria din Cornetu funcţionează în casă nouă

Ce zâmbet frumos de împlinire avea viceprimarul Ion Stanciu atunci când ne-a anunţat că ju­decătoria din Cornetu funcţionează în casă nouă! O bucurie a gospodarului care știe cum se strânge cureaua pentru a construi ceva. Și în acest caz, a fost vorba despre clădirea Casei de Cultură care adăpostește de circa o lună și Judecătoria din Cornetu. 

„Din clădirea construită, noi avem sala de spectacole iar judecătoria are subsolul, etajul și mansarda. Primim de la judecătorie circa 22.000 lei pe lună și pentru noi, cu un buget mic (2 milioane lei), aceasta înseamnă circa 10% din bugetul primăriei pe un an. E un lucru extraordinar faptul că funcţionează judecătoria la noi, la Cornetu, sunt foarte multe dosare chiar și din ţară” precizează edilul. Spaţiile generoase în care mai miroase un pic a vopsea proaspătă și încă e totul în organizare, o doamnă avocat în robă, oameni care intră și ies – era forfotă mare la judecătorie. Desigur, mobilierul ar trebui adaptat noii clădiri, dar aici este misiunea Ministerului de Justiţie. Ce s-a întâmplat cu vechiul local al judecătoriei? S-au organizat licitaţii și deja este  închiriat, nu la capacitate maximă. Există un avocat, un birou de mediere, un executor judecătoresc cu două birouri.

Desigur, la Cornetu imediat ce se vor termina lucrările de apă și canal, vor începe asfaltările. DN va fi primul și apoi vor urma străzile Lalelelor, Bujorului și altele. Trotuare, podeţe, marcaje. V-am spus, doar, că civilizaţia nu mai poate pleca din Cornetu.