Consiliul Fiscal a primit, din partea guvernului, spre analiză şi exprimarea opiniei, Raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară, cât şi Proiectul de rectificare bugetară pe anul 2013.
Consiliul Fiscal constată că, în ceea ce priveşte veniturile bugetare, execuţia bugetară pe primele şase luni arată o “nerealizare semnificativă”, de peste 6,5 miliarde lei. Cele mai mari minusuri faţă de program, au fost înregistrate în următoarele domenii:
sumele primite de la Uniunea Europeană (-3,35 miliarde lei)
impozitul pe profit (-827 milioane lei)
accize (-713 milioane lei)
TVA (-485 milioane lei)
venituri nefiscale (-476 milioane lei)
Pe partea de cheltuieli, Consiliul constată că s-au făcut economii exact acolo unde nu trebuia, şi anume la cheltuielile de capital (cheltuieli efectuate din bugetul de stat cu lucrări de investiţii, achiziţii de utilaje şi echipamente), cu un minus de 1,47 miliarde lei, şi la alte cheltuieli de natura investiţiilor, inclusiv din fonduri UE (-1,88 miliarde lei), ceea ce arată o “incapacitate de a absorbi fondurile europene destinate investiţiilor planificate”.
În schimb, cheltuielile de personal au depăşit nivelul estimat cu 136 milioane lei, pe fondul reîntregirii salariilor bugetarilor, dar şi în contextul unui număr mai mare de salariaţi, pe fondul renunţării la regula “1 angajat nou la fiecare 7 plecaţi”.
Consiliul Fiscal se exprimă dur când vorbeşte de rezultatele absorbţiei de fonduri europene. “Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate, au avut o evoluţie mult sub aşteptări, gradul de realizare al programului semestrial fiind de doar 47,6%, reflectând un eşec major în absorbţia fondurilor europene”. Consiliul atrage atenţia că, în conformitate cu datele Comisiei Europene, România are, de departe, cea mai slabă rată de absorbţie a fondurilor UE la nivel european, în perioada 2007-2013, “diferenţa faţă de celelalte ţări fiind una foarte mare.”
Consiliul Fiscal critică guvernul şi în privinţa rectificării bugetare: “Consiliul Fiscal îşi manifestă rezervele semnificative în legătură cu proiecţia unor categorii de venituri bugetare, având în vedere datele disponibile privind execuţia la şase luni, precum şi evoluţia indicatorilor macroeconomici relevanţi.”
Consiliul apreciază că încasările din impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale sunt supraestimate cu aproape 1 miliard de lei, şi că există riscuri relevante în ceea ce priveşte încasările proiectate din TVA, ca urmare a evoluţiei sub aşteptări a consumului privat. În plus, Consiliul îşi manifestă rezerva cu privire la impactul pozitiv asupra veniturilor bugetare, după diminuarea TVA la pâine şi majorarea accizelor la alcool şi produse de lux.
De asemenea, ţintele de atragere a fondurilor europene sunt apreciate ca “nerealiste”: bugetul prevede o majorare de peste 52% faţă de sumele atrase în 2012, dar în primele 6 luni ale acestui an s-a înregistrat o scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Şi pe partea de cheltuieli cu bunurile şi serviciile, Consiliul remarcă faptul că există “carenţe serioase în procesul de programare bugetară”, nivelurile proiectate în bugetul iniţial fiind depăşite frecvent în ultimii ani, ceea ce “este de natură a afecta credibilitatea estimărilor în ceea ce priveşte traiectoria acestui capitol de cheltuieli”.
Ce este Consiliul Fiscal ?
Consiliul Fiscal este o instituţie independentă, înfiinţată prin Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare, supuşi unor criterii stricte de eligibilitate. Membrii Consiliului Fiscal sunt numiţi prin hotărâre de către Parlament, pe o perioadă de 9 ani, la propunerea Academiei Române, Băncii Naţionale a României, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Institutului Bancar Român şi Asociaţiei Române a Băncilor, care nominalizează fiecare câte o persoană.
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, este cadru didactic universitar la Academiei de Studii Economice Bucureşti, economist-şef al Raiffeisen Bank şi Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar- Bancari din România.
Răzvan Victor Stanca, vicepreşedintele Consiliului Fiscal, este economist principal în cadrul Direcţiei de Studii Economice a Băncii Naţionale.
Lucian Liviu Albu, membru al Consiliului Fiscal, este membru corespondent al Academiei Române şi directorul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române.
Tatiana Moşteanu, membru al Consiliului Fiscal, este decan şi profesor universitar doctor la Academia de Studii Economice Bucureşti, fiind totodată şi coordonatorul Şcolii Doctorale a facultăţii.
Silviu Marius Şeitan, membru al Consiliului Fiscal, este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi al Academiei de Studii Economice Bucureşti, absolvent al doctoratului în economie în cadrul Academiei Române.