Pentru unii copii, prima zi de școală a venit cu bucuria revederii colegilor, rechizite noi și nerăbdarea de a povesti despre vacanță. Pentru alții, însă, întoarcerea în colectivitate a adus emoții puternice. Schimbarea programului, despărțirea de părinți după o vacanță mai lungă, un nou învățător sau profesor, teama de note, de colegi sau de a nu face față cerințelor pot deveni motive de neliniște. Iar copiii nu reușesc întotdeauna să spună în cuvinte ceea ce simt. De aceea, uneori, corpul vorbește în locul lor.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 821, ediția print
Anxietatea poate produce reacții fizice reale. Copilul nu ”se preface” că îl doare burta și nici nu încearcă neapărat să evite școala. Emoția și organismul sunt strâns legate, iar stresul poate influența digestia, somnul, nivelul de energie și modul în care percepem durerea. Înainte de școală, putem observa dureri de burtă, greață, dureri de cap, amețeli, transpirație, tremur sau senzația de ”nod în gât”. Unii copii devin mai iritabili, plâng mai ușor sau se retrag, în timp ce alții au dificultăți de adormire ori se trezesc în timpul nopții. Simptomele apar mai ales dimineața, înainte de plecarea la școală, și se reduc în zilele libere sau după ce copilul ajunge într-un mediu în care se simte în siguranță. Totuși, nu trebuie să punem automat aceste simptome pe seama anxietății. O durere de burtă repetată, o durere de cap persistentă sau orice alt simptom care ne îngrijorează trebuie discutat cu medicul pediatru sau cu medicul de familie.
”Nu vreau să merg la școală!”
Pentru părinți, poate fi una dintre cele mai dificile situații. Copilul plânge, se agață de noi, spune că îl doare burta sau că îi este rău și refuză să plece. Prima reacție poate fi să credem că este răsfăț, lipsă de voință sau dorința de a mai rămâne acasă. În spatele refuzului se află însă o teamă pe care copilul nu știe cum să o exprime. Poate fi vorba despre frica de a greși, de a fi ascultat în fața clasei, de a nu-și găsi locul într-un grup, de un conflict cu un coleg sau de dificultatea de a ține pasul cu cerințele școlare. Pentru un copil, lucruri care unui adult îi pot părea mici pot fi trăite foarte intens. De aceea, înainte să spunem ”nu ai de ce să te temi”, merită să încercăm să aflăm de ce îi este teamă. În primul rând, îi ascultăm fără să minimalizăm ceea ce simt. ”Nu ai niciun motiv să fii speriat” poate părea o încurajare, dar pentru copil poate suna ca și cum emoția lui nu este importantă. Mai util este să îi spunem că este firesc să aibă emoții și să îl ajutăm să vorbească despre ele. Putem discuta despre școală înainte de prima zi, putem relua treptat programul de somn și de dimineață și putem pregăti împreună lucrurile necesare pentru școală. O rutină previzibilă îi poate oferi copilului sentimentul că știe ce urmează. La fel de important este să nu transformăm prima zi de școală într-un test de performanță. Copilul nu trebuie să înceapă anul cu presiunea de a fi cel mai bun, de a lua numai note mari sau de a nu greși. Are nevoie, înainte de toate, să știe că este în siguranță și că poate vorbi cu noi atunci când ceva îl sperie.
Când și unde cerem ajutor
Emoțiile sunt normale. Anxietatea care îi afectează constant viața de zi cu zi nu trebuie însă ignorată. Este bine să cerem ajutor de specialitate dacă observăm că simptomele se repetă și persistă, dacă apar frecvent probleme de somn, copilul refuză în mod repetat să meargă la școală, se izolează, devine foarte iritabil sau anxietatea începe să îi afecteze rezultatele școlare, relațiile cu ceilalți ori activitățile pe care înainte le făcea cu plăcere. Primul pas poate fi o discuție cu medicul pediatru sau medicul de familie, care poate evalua simptomele și poate exclude o cauză medicală. Dacă este nevoie, copilul poate fi îndrumat către un psiholog sau psihiatru pediatric. A cere ajutor nu înseamnă că este ”ceva în neregulă” cu copilul și nici că părinții au greșit. Înseamnă că luăm în serios ceea ce trăiește copilul și încercăm să îi oferim sprijinul de care are nevoie. Copiii nu ne spun întotdeauna: ”Sunt anxios”. Uneori ne spun: ”Mă doare burta”. Alteori spun: ”Nu vreau la școală”, ”Nu pot să dorm”, ”Mi-e rău” sau devin brusc mai nervoși, mai tăcuți ori mai retrași. În spatele acestor schimbări poate exista o emoție pe care încă nu știu să o numească. De aceea, începutul școlii este și un moment bun să fim puțin mai atenți la ceea ce ne transmit copiii, nu numai prin cuvinte, ci și prin comportament. Pentru că uneori, înainte ca un copil să ne poată spune că îi este teamă, corpul lui ne spune deja că are nevoie să îl ascultăm.
