Buftea. Grădinița “Rază de soare“ și strălucirea artei tradiționale

Marți, 7 iunie, la Grădinița “Rază de Soare“, din Buftea s-a desfășurat a IV-a ediție a competiției județene, din proiectul educațional  “Copilăria – sub amprenta valorilor culturale“. Semnul prospețimii copilăriei bine și atent educate, al pedagogiei moderne și diversificate au  dus la crearea unor ateliere de creație meșteșugărească, în cea mai minunată tradiție națională a artei populare. Se poate spune, fără nicio umbră de tăgadă, că spontaneitatea copiilor, îndrumați atent de profesorii educatori a creat lucrări de un farmec estetic nespus.

Unul dintre lucrurile de seamă petrecute la această ediție a fost participarea numeroasă a uni­tăților de profil, din ju­deț. Grădinițe din Chitila, Chiajna, Măgurele, Buftea, Mo­goșoaia, Corbeanca, Oto­­­peni, Balotești, Periș, Ciolpani și Moara Vlăsiei și‑au trimis micii artiști creatori să concureze.

 

Din aprecierile celor care știu

Viorica Dumitru, prof – Grăd. “Rază de Soare“, iniţiator şi coordonator al acestui minunat proiect: “Ne bucurăm de prezenţa la evenimentul de azi a dnelor Anișoara Ciobanu – inspector pentru Educaţie Timpurie ISJ Ilfov,  Alexandrina Niță – director Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Ilfov, Violeta Mitescu- director Centrul Cultural Buftea şi Aretinica Rudeanu – director Scoala Gimnazială nr. 1 Buftea. Dumnealor sunt şi membre ale Comisiei de jurizare.

 Strădania copiilor va fi răsplătită cu diplome, steguleţe,  plachete , dulciuri şi multe aplauze.

Mulţumesc  pentru spri­jinul acordat dlui primar Gheorghe Pistol. De asemenea, copiilor şi tuturor colaboratorilor!” 

Clara Enache, educatoare Grăd. nr. 4, Otopeni: „Prin tot ce facem, demonstrăm încă odată că dragostea pentru tradiţie și valorile autentice înfrumuseţează Omul şi Locul, reînvie cultura noastră străveche şi nu ne permite s-o uităm.

Atunci când îmbrac un costum popular românesc, simt cum acest port mă responsabilizează „Fii demnă de acest costum!”, îmi spun,  şi mă gândesc la bunicile şi străbunicile noastre, din mâinile cărora au ieşit astfel de comori“.

Anișoara Ciobanu – insp. pentru Educaţie Timpurie ISJ Ilfov: “Particip cu mare plăcere la toate activităţile iniţiate şi conduse de dna. Viorica Dumitru, prof. şi metodist pentru învăţământul preşcolar. Știu că ele se desfăşoară sub semnul originalităţii şi calităţii. Evenimentul de acum nu face excepție. “Excelent“ e calificativul de azi!

Expoziţia „Micii artizani” mi-a arătat frumuseţea artei populare, talentul şi creativitatea, migala şi gingăşia copilăriei, talentul şi răbdarea educatoarelor îndrumătoare.

 

Bravo copii! Felicitări întregii echipe de proiect!”