Final de proiect cu fonduri europene

În ultimii patru ani, orașul Bragadiru a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Aici au fost desfășurate cinci proiecte urbanistice importante, care au schimbat fața localității. Toate, finanțate cu fonduri europene. Unul dintre acestea, care privește dezvoltarea și modernizarea sistemului de iluminat public, a fost finalizat de curând.

Cu această ocazie, Primăria orașului Bragadiru a organizat o conferință de presă, în care a anunțat încheierea cu succes a proiectului „Dezvoltarea și modernizarea sistemului de iluminat public, cu rețea subterană, în orașul Bragadiru”. Un proiect care se „împletește” în mod fericit cu un altul, denumit „Achiziționarea și instalarea sistemului de supraveghere video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității”. Amândouă, evident, contribuie în mod definitoriu la asigurarea unui climat de siguranță pe străzille orașului Bragadiru. Despre proiectul ajuns la bun sfârșit ne-a vorbit Ion Jarcalete, managerul de proiect al acestuia.

 

Mai multă lumină pentru orașul ilfovean

Ion Jarcalete ne-a povestit nouă, tuturor celor prezenți la conferință, cum a apărut necesitatea acestui proiect. În primul rând, a subliniat el, cu puțină vreme în urmă, sistemul de iluminat al urbei ilfovene era unul învechit, cu stâlpi care de-abia se mai țineau pe picioare și corpuri de iluminat „chioare”, energofage și ineficiente. De ele atârnau kilometri de cabluri inestetice, care produceau o poluare vizuală, să-i zicem, cel puțin dizgrațioasă, care urâțea orașul. În al doilea rând, necesitatea extinderii și modernizării rețelei de iluminat a mai fost determinată și de dezvoltarea imobiliară impresionantă a orașului. Au apărut, astfel, noi cartiere, noi străzi, care, fără doar și poate, trebuiau să fie iluminate corespunzător. Iată, așadar, două argumente de netăgăduit care au stat la baza demarării proiectului, care a vizat 45 de străzi din Bragadiru, cu o lungime totală de 26 de kilometri. „Plecând și de la probleme care vizau furturile, vandalizări ale imobilelor, vătămări corporale, accidente, tendința de marginalizare a zonei, acest proiect și-a justificat finanțarea și prin contribuția la diminuarea disparităților de dezvoltare economică și socială. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, numărul infracțiunilor de furt era în creștere, în Bragadiru. Iluminatul public și supravegherea video, realizată printr-un proiect complementar al Planului de Dezvoltare Urbană – PIDU-, a contribuit la diminuarea numărului de infracțiuni”, ne-a precizat Ion Jarcalete.

 

Avantajele pozării cablurilor în subteran

Managerul proiectului ne-a mai vorbit și despre avantajele sistemului de iluminat public cu rețea subterană. El a subliniat faptul că, pe lângă eliminarea poluării vizuale, care presupune fragmentarea peisajului urban și, am adăuga noi, imaginea dizgrațioasă a snopurilor de cabluri care atârnă de stâlpi, pozarea acestora în subteran are multiple avantaje, inclusiv economice și de mentenanță. Astfel, costurile de întreținere sunt mult diminuate și este eliminat contactul direct al cablurilor cu factorii de mediu externi, care au un efect negativ asupra rețelei, prin degradarea mult mai accelerată a acestora. „Totodată, introducerea în subteran a cablurilor și asigurarea acestora în  tuburi protectoare specifice a condus la diminuarea costurilor de mentenanță, a costurilor pentru echipamente și, implicit, economie de materie primă și energie pentru procesare. Și, nu în ultimul rând, vorbim și despre reducerea emisiilor de dioxid de carbon, pe termen mediu și lung”, a adăugat Ion Jarcalete.

 

Câteva cifre ale proiectului

Așa cum spuneam, proiectul finalizat de curând, în Bragadiru, a beneficiat de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul – „Centre urbane”. Valoarea totală a finanțării s-a ridicat la 13.130.271,53 lei, din care contribuția UE a fost de 7.604.379,80 lei, a Guvernului României – de 1.670.408,25 lei, iar cea a beneficiarului – Primăria Bragadiru -, de 189.281,39 lei.

Obiectivele proiectului, cum arăta și managerul acestuia, Ion Jarcalete, au privit asigurarea nediscriminării, a tratamentului egal, a transparenței, eficienței utilizării fondurilor publice (europene și naționale), precum și asumarea răspunderii în procesul de achiziții publice. Totodată, proiectul și-a propus îmbunătățirea siguranței locuitorilor și a vizibilității pe timp de noapte, prin înlocuirea și completarea rețelei publice de iluminat cu un număr de 1.093 corpuri de iluminat. De asemenea, au fost înlocuiți 976 stâlpi, acțiune care a contribuit la asigurarea integrității rețelei și la prevenirea accidentelor cauzate de stâlpii dezafectați sau degradați. Reducerea poluării vizuale s-a realizat prin trecerea în subteran a 18,5 km de rețea electrică. Toate aceste lucrări au adus după sine și crearea a 20 de noi locuri de muncă. Iar beneficiarii acestui proiect sunt nu mai puțin de 8.000 de locuitori ai orașului Bragadiru.