Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat că, în situaţia în care va fi aleasă în funcţia de preşedinte al României, va dizolva Parlamentul şi va propune un nou prim-ministru, cu un nou Guvern.
„Avem nevoie ca, odată cu alegerea noului preşedinte, să resetăm întregul sistem politic. Propun ca, odată cu noul preşedinte, să avem un nou Parlament şi un nou Guvern. În calitate de preşedinte al României, voi dizolva actualul Parlament şi voi propune un nou prim-ministru, cu un nou Cabinet”, a spus Udrea, într-o conferinţă de presă. Întrebată cum va dizolva Parlamentul, în condiţiile în care Constituţia prevede o singură posibilitate în acest sens, Udrea a răspuns: ”Da, e aceea prin care Guvernul propus cade, în 60 zile, de două ori consecutiv. Eu propun varianta referendumului”. Ea a mai arătat că e dispusă să renunţe şi la un an de mandat pentru a se reveni la mandat prezidenţial de patru ani şi la corelarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale. „Sunt dispusă să renunţ, după patru ani, la mandatul de preşedinte, astfel încât să ne întoarcem la un mandat de preşedinte de patru ani şi la alegeri parlamentare şi pentru preşedintele României în acelaşi timp”, a spus Udrea.