Dacia este una dintre “poveştile de succes” din economia românească şi internaţională, a salvat grupul francez Renault, proprietarul uzinei auto, de la faliment şi re-prezintă un model pentru ArcelorMittal Galaţi, a declarat directorul general al combinatului siderurgic, Bruno Ribo.
„Eu şi colegii mei din management avem un model de urmat. Ne-am raportat la standardele de la Dacia pentru că suntem realmente impresionaţi de povestea de succes de la Dacia. În şase-şapte ani au reuşit să schimbe tot din ceea ce era fosta uzină. Am o experienţă îndelungată în industria auto şi pot spune că, vizitând Dacia, observi că nu e nicio diferenţă între Dacia şi orice altă fabrică auto din vestul Europei în termeni de curăţenie, de management, de pricepere tehnică a oamenilor. Singu-ra diferenţă e că cei de la Dacia au mai puţini roboţi. Dacia câştigă bani şi se poate spune că a salvat Renault de la faliment”, a spus el la o dezbatere publică organizată la combinat. Ribo a fost numit director general la ArcelorMittal Galaţi în luna februarie. În perioada 1997-2001 el a lucrat într-un departament denumit Customer Technical Service pentru industria auto, la Madrid.
Marja de profit a fabricii Dacia de la Pitești ajunge până la 6%, mult mai mare decât marja de profit medie a întregului grup Renault, care nu trece de 1,5%. Com-pania Automobile Dacia Renault a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri record de 3,1 miliarde de euro, în creștere cu 15% față de anul precedent, potrivit situațiilor fi-nanciare ale constructorului auto. Cu toate acestea, numărul de vehicule vândute a scăzut cu 4,3%, până la 327.878 de unități, dar cifra de afaceri a crescut datorită modelului Duster, lansat în 2010, care a ajuns să reprezinte jumătate din vânzările companiei. Profitul net al companiei a înregistrat o scădere de 8% anul trecut, de la 71 la 65 milioane de euro. Dacia a fost și anul trecut cel mai mare exportator din România, în condițiile în care compania a livrat pe piețele externe mașini de 2,18 mili-arde de euro (70% din producție), ponderea producătorului auto în comerțul exterior al României (45 miliarde de euro) situându-se la 4,8%.