Două teme țin „capul de afiș” al agențiilor de știri și al televiziunilor, în ultimele zile. Cea mai importantă îl privește pe Dan Voiculescu, alias Felix, pentru prieteni, sau Varanu‘, pentru dușmani. Cealaltă se referă la multașteptata fuziune, care, de la Congresul PNL, clocotește la foc mic.
Să le luăm pe rând. Se pare că șopârloiului securist i se cam apropie funia de par. Totul i se trage de la mânărelile pe care le-a făcut pentru a-l compromite, indirect, prin intermediul fratelui său, pe președintele Băsescu. Asistăm aici la o luptă crâncenă între cei doi, care durează de ani buni. Loviturile au fost reciproce, multe dintre ele sub centură, domeniu în care Voiculescu excelează. El și-a creat, astfel, de-a lungul timpului, o imagine de om care calcă pe cadavre atunci când sunt în joc interesele sale, mai ales cele pecuniare. Modul în care fostul securist, reprezentant al firmei Crescent Commercial și colaborator nemijlocit cu ICE Dunărea, a ajuns, după Revoluție, unul dintre cei mai puternici și mai bogați oameni de afaceri din România a născut în mințile tuturor semne de întrebare. Alunecos, precum șopârla al cărei nume îl poartă, el s-a bălăcit cu voluptate, nederanjat de nimeni, în afacerile dubioase și oneroase care au secătuit România post decembristă. Odată cu accederea lui Băsescu la conducerea statului, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Până atunci intangibile, afacerile Varanului au început să fie luate la puricat. La ora când scriu aceste cuvinte, toată suflarea așteaptă verdictul Curții de Apel, în cazul ICA. Mai mult, șopârloiul se află sub control judiciar, în urma unor acuzații de șantaj și a unor arende frauduloase. La acestea se adaugă și declarațiile lui Căpățână, în afacerea Bercea Mondial, cum că Felix Varanu’ ar fi „investit” un milion de euro pentru a-l compromite pe fratele președintelui Băsescu și, implicit, prin ricoșeu, pe acesta din urmă. Acum, Varanu’ își face organizație care să investigheze acțiunile lui Băsescu. Se confirmă orice pasăre pe limba ei piere. Ce mă lasă perplex este faptul că există voci care afirmă că Voiculescu este, de fapt, cavalerul fără de prihană, campion al luptei anticorupție, datorită căruia au fost dezvăluite nelegiuirile comise de familia Băsescu. Părerea mea este că o asemenea reptilă trebuie să dispară, neapărat, de pe scena politică și economică a țării. Spațiul limitat nu-mi permite să fac un remember amănunțit al fărădelegilor acestui monstru. Dar, sper din tot sufletul, să se facă dreptate.
Să trecem la fuziune. Lucrurile, în ciuda nenumăratelor fricțiuni, par să se îndrepte pe făgașul pe care și-l doresc cele două părți. Deja se avansează și o dată a Congresului de fuziune, 26 iulie. Dar, având în vedere exodul de parlamentari PNL către făclierul reformator al liberalismului românesc, Călin Popescu (era să scriu Porcescu) Tăriceanu, stau și mă întreb: PDL va intra, prin fuziune, în PNL, sau vițăvercea, vorba lui nenea Iancu?