Angajații din instituțiile publice care lucrează la serviciul achiziții ar trebui să se schimbe odată la trei ani, pe modelul din multinaționale, pentru a nu dezvolta relații personale cu furnizorii cu care lucrează, susține vicepremierul Costin Borc.
„Să nu ne ferim să luăm modele de procese sau de lucruri care merg bine, fie că sunt ale altor țări, fie ale mediului privat. Eu nu am văzut astăzi un angajat al unui serviciu de achiziții publice din cadrul unei primării sau instituții publice care să schimbe slujba la fiecare trei ani. Întrebați, vă rog, în multinaționale, în orice societăți mari care au niște reguli foarte clare de business și o să vedeți că la serviciul de achiziții este obligație a oricărui audit ca cei din achiziții să se schimbe maximum o dată la trei ani sau, dacă nu ies din serviciul achiziții, măcar schimbă familia de produse cu care au legătură. De ce? Pentru că se creează inerent niște relații personale între achizitor și vânzător. Implicit, vrem sau nu vrem, ele există și trebuie rupte“, a declarat Borc, în cadrul unei dezbateri pe marginea proiectului Strategiei Naționale Anticorupție, organizată de Ministerul Justiției.
Administrația publică să ia decizii de business
Pe de altă parte, vicepremierul susține că administrația publică trebuie lăsată să își ia propriile decizii de business, iar o astfel de decizie trebuie analizată cu multă grijă, pentru că nu orice decizie proastă de business este neapărat și ilegală.
„Nu vreau să deschid o cutie a Pandorei, dar vreau să spun că trebuie să avem puterea de a lăsa, totuși, administrația publică, locală și centrală, să ia decizii de business. Și vreau să spun că o decizie de business poate să fie proastă, dar nu trebuie să fie neapărat și ilegală. Managerii care iau decizii proaste pot fi penalizați cu pierderea slujbei, dar nu trebuie să cădem în capcana de a judeca orice decizie proastă de business ca fiind una ilegală“, a explicat vicepremierul.
În acest context, el a dat ca exemplu compania Nokia, care, în urmă cu 15 ani, domina piața de telefoane mobile, dar, în urma unor decizii proaste de business, a pierdut acest avantaj. Referitor la procesul de luptă împotriva corupției, Costin Borc susține că transparența procesului este esențială, de la criteriile de selecție a personalului, atunci când este vorba despre funcții publice, a furnizorilor, la achiziții publice, dar și realizarea unor baze de date pe baza cărora să se realizeze analize ale rezultatelor acestor procese.
„Secretul pentru a ajunge la o utilizare eficientă a banului publicului stă în acele principii referitoare la interesul public, integritate, transparență“, a subliniat vicepremierul.